A apărut revista „Sintagme Codrene „nr. 16 (octombrie-decembrie 2022)

În cadrul ședinței cenaclului literar ”Artur Silvestri “al Ligii Scriitorilor Români din data de joi, 27 octombrie, ce a avut loc la Cercul Militar din Cluj-Napoca, managerul revistei “Sintagme Codrene “, scriitorul Vasile Dan Marchiș a prezentat ultimul număr al revistei, ce are sediul redacției în Baia Mare.

Având o ținută grafică deosebită, format A4, cuprinzând 87 de pagini, revista publică scriitori români de pe toate meridianele lumii.

Remarcăm editorialul cunoscutului scriitor din Statele Unite ale Americii Dumitru Ichim care dezbate problema omului în lumea ca lumen și a metaforei ca mod al luminii.

Revista ne face cunoscut numele celor doi poeți premiați de această publicație, aceștia fiind: Nicoleta Surdei și Cornel Dorel Lar, publicându-le fotografiile.

Eseul lui Al.Florin Țene despre Friedrich Nietzsche și “Nebunul “său evidențiază practica mitică și gândirea oamenilor care a ajutat lumea să se salveze.

Johnny Ciartlos Deak relatează într-un reportaj despre Gala Artelor, ediția a 3-în cadrul căreia au fost premiați numeroși scriitori de pe toate meridianele lumii.În continuare Emilia Stroie Țena publică un studiu despre lumina din psalmii poetului Dumitru Ichim.Iar Mihaela CD prezintă printr-un text laborios cele 4 antologii GALAXY. Interesant și bine scris este cronica literară a Lilianei Moldovan, o tânără scriitoare și critic literar, despre volului de versuri ale lui Ionuț Țene, intitulat “Solitudini “.

În paginile revistei mai semnează cronici literare Valentin Lupea și Ștefan Dima Zărneșri, iar poezii Al.Florin Țene,Dumitru Ichim, Răzvan Ducan,Nicoleta Surdei, Cornel Dorel Lar, Laura C. Munteanu, Lăcrămioara Iva, Nina Viciriuc, Titina Nica Țene, Liliana Popa, Olguța Luncașu Trifan, Violeta Bobocea, Armanda Filipine, Georgeta Rada, Ionuț Calotă, Mihai Păcuraru, Iulian Patca, Marin Rada, Emil Mureșan,Adrian Gheorghe Itoafă, Paula bârsan, Daniel Luca, Nicolae Nicoară-Horea și Vasile Dan Marchiș.

În continuare Valeria Bilț publică, în căteva pagini, un eseu despre monografia romanțată a satului Cârstănești. O bogată biografie o are George Vigdorovits, autor a mai multor volume de poezii.

Lăcrimioara Maricica Niță și Radu Costin sunt prezenți cu medalioane lirice și biografice, iar Adrian Simeanu este prezent cu “Biografia unui celebru “, fiind vorba despite cartea “Muzica tăcerii “, apărută la Ed.Curtea veche, 2011.

Mărturisirea cunoscutului scriitor Al.Florin Țene în care stipulează că în timpul regimului comunist-criminal a fost prizionier de conștiință impresionează prin sinceritate.Revista se încheie cu articolul semnat de Valentin Lupea, intitulat” Obiceiurile anului nou-IV-Teatru popular.“

Felicităm și pe această cale pe managerul revistei Vasile Dan Marchiș, directorul Olimpia Mureșan, directorul cultural Daniela Forcos, redactorul șef Valeria Bilț, redactorii adjuncți Mihaela CD, Lăcrimioara Iva și redactorii Liliana Popa, Constanța Abălașei Donosă, Alexandra Firita, Nina Viciriuc și Mihai Păcuraru pentru interesantul număr ce cuprinde creații de o calitate stilistică și ideatică deosebite.

Al.Florin Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Newsletter

Citește și

Despre iertarea mântuitoare la Bartolomeu Anania în temnița comunistă

Iertarea este evanghelică și înseamnă un prim pas spre...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea în aer. După dezbaterea recentă a candidaților republican și democrat de la CNN, a reieșit...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.