Acad. David Prodan și Episcop Iustinian Chira, membri fondatori ai Societății ”Avram Iancu” în 1990!

După ani de zile de dezbateri și controverse privind momentul înființării Societății Cultural-Patriotice ”Avram Iancu”, imediat după revoluția din decembrie 1989, s-a clarificat în sfârșit momentul inițial al înființării acestei asociații dedicate luptei, ideilor și spiritului Crăișorului Munților. Prin amabilitatea d-lui Tiberiu Groza, președintele actual al Societății Cultural-Patriotice ”Avram Iancu”, am intrat în posesia procesului-verbal al înființării asociației din 19 septembrie 1990. Legendele înființării Societății Cultural-Patriotice ”Avram Iancu”, care circulă de câțiva ani în municipiul nostru, că această puternică asociație dedicată Crăișorului Munților a fost înființată de către acad. Ștefan Pascu, prof. Ioan Teodor Stan sau fostul primar Gheorghe Funar, se risipesc prin aducerea acestui documet istoric la lumină. Desigur, Acad. Ștefan Pascu, prof. dr. Ioan Teodor Stan și fostul primar Gheorghe Funar au avut un rol esențial în dezvoltarea asociației după 1991-1992, dar momentul inițial al constituirii societății a aparținut altor personalități, care trebuie făcute cunoscute și trebuie recunoscute de către istorici și publicul larg, acum în an jubiliar, în 2024, la 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu. În data de 19 septembrie 1990, conform procesului-verbal încheiat atunci și a listei de membri fondatori, s-a desfășurat la Casa de Cultură a Studenților (azi Dumitru Fărcaș) – condusă de prof. Victor Bercea – ședința de constituire a Societății Avram Iancu din Cluj-Napoca. Nu avea în 1990, încă, apelativul de ”Cultural-Patriotică”, ci denumirea simplă a eroului din Munții Apuseni de la 1848-1849. Prof. univ. dr. Gheorghe Arion a fost președintele ședinței și a condus de fapt lucrările de constituire a asociației. Gheorghe Arion era profesor la Universitatea de Artă și Design și un promotor activ a ideii interbelice, rămase de la Silviu Dragomir și Ioan Lupaș din 1924, ca să se ridice o statuie a lui Avram Iancu pe locația inițială din fața Catedralei Ortodoxe. Gheorge Arion afirmă în timpul ședinței că ”scopul constituirii acestei asociații este pentru ridicarea statuii lui Avram Iancu” la Cluj-Napoca. De altfel, prof. univ. dr. Gheorghe Arion milita pentru o statuie ecvestră pe locul obeliscului sovietic din fața Catedralei Ortodoxe din actuala Piață Avram Iancu. Regizorul clujean Viorel Gomboșiu a luat cuvântul în plen și a susținut ca statuia lui Avram Iancu să fie ecvestră pentru că așa ”au dorit înaintașii” interbelci. Toți vorbitorii prezenți au susținut că societatea se constituie pentru a se ridica statuia lui Avram Iancu la Cluj-Napoca.

Prezenți erau în sală, cele mai distinse personalități culturale ale Clujului de atunci. Adunarea a votat în unanimitate statutul Societății ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca și au supus la vot conducerea asociației, fiind votată în unanimitate: președinte, ing. Nicolae Văleanu, primul primar al Clujului din decembrie 1989; vicepreședinți: prof. univ. dr. Gheorghe Arion, prof. univ. dr. Iustinian Petrescu, viitorul șef de la ”Vatra Românească”; casier, prof. univ. dr. Fodor Vasile, economist și secretar: Flaviu Pop. Procesul-verbal de constituire este contrasemnat de conducerea aleasă în prezența alesului public din sală. Dar să vedem cine făcea parte din lista de constituire a Societății ”Avram Iancu” pe 19 septembrie 1990. Era elita intelectuală a Clujului și nu numai. Primul pe lista fondatorilor era Acad. David Prodan, cel mai important istoric român al momentului, autorul monumentelei monografii ”Răscoala lui Horea” premiată de Academia Română. Clujeanul David Prodan este și astăzi unul dintre cei mai mari istorici români din toate timpurile. El a decedat în 1992, nu înainte de a fi vizitat acasă de către Ion Iliescu care l-a și decorat. Lista continua cu o surpriză pentru noi astăzi. Membru fondator al asociației a fost Preasfinția sa Iustinian Chira, episcopul ortodox al Maramureșului, prezent în sală. Printre numele amintite mai sus, adaugăm pe cele ale altor personalități de excepție: prof. dr. Mircea Borcilă, prof. dr. Dumitru Dumitrașcu, prof. dr. Nicolae Edroiu, istoricul ecourilor presei străine dedicate lui Horea, actorul Dorel Vișan, Nicolae Mocanu, prof. dr. Crișan Mirciou, ginerele lui Onisifor Ghibu, Raoul Șorban, drept între popoare sau prozatorul Vasile Sălăjan, directorul revistei ”Tribuna”. Aceste nume fondatoare au fost chezășia morală și intelectuală a înființării Societății ”Avram Iancu”. Ei sunt fondatorii din prima linie a înființării asociației, urmând ca în etapa a doua, în luna aprilie 1992, la aceiași Casă de Cultură a Studenților, să aibă loc o ședință a sute de moți din Apuseni în frunte cu prof. dr. Ioan Teodor Stan, primar Gheorghe Funar, director Victor Bercea, Vasile Iuga de Săliște și Acad. Ștefan Pascu, care decide intrarea în Societatea ”Avram Iancu”, ce devine Societatea Cultural-Patriotică ”Avram Iancu”, asociație de mase, care va realiza actuala statuie a Crăișorului Munților – opera sculptorului Ilie Berindei – din municipiul Cluj-Napoca, statuie inaugurată pe 1 Decembrie 1993, în fața a o sută de mii de clujeni și români din toată țara, printre care m-am numărat și eu, subsemnatul, împreună cu poeții din Gruparea Zalmoxis.

Ionuț Țene

Ultimele articole

Nicolae Edroiu – Istoricul științelor auxiliare și al ecourilor răscoalei lui Horea

În toamna anului 1990, la cursul studenților din anul...

Ștefan Pascu – o efigie a istoriografiei postbelice

Să scrii despre Ștefan Pascu nu este ușor. A...

Pompiliu Teodor — un istoric român de factură „britanică”

Istoricul Pompiliu Teodor a fost un „lord” al universității...

Istoricul Ioan Drăgan — între ispita medievalistă și cea arhivistică

Pe istoricul Ioan Drăgan l-am întâlnit prima dată ca...

Newsletter

Citește și

Nicolae Edroiu – Istoricul științelor auxiliare și al ecourilor răscoalei lui Horea

În toamna anului 1990, la cursul studenților din anul...

Ștefan Pascu – o efigie a istoriografiei postbelice

Să scrii despre Ștefan Pascu nu este ușor. A...

Pompiliu Teodor — un istoric român de factură „britanică”

Istoricul Pompiliu Teodor a fost un „lord” al universității...

Istoricul Ioan Drăgan — între ispita medievalistă și cea arhivistică

Pe istoricul Ioan Drăgan l-am întâlnit prima dată ca...

Doru Radosav — între religiozitate, imaginar și oralitate: contribuții la istoriografia românească

Despre istoricul clujean Doru Radosav nu pot scrie decât...

Nicolae Edroiu – Istoricul științelor auxiliare și al ecourilor răscoalei lui Horea

În toamna anului 1990, la cursul studenților din anul I ai Facultății de Istorie despre științele auxiliare, a intrat un bărbat înalt și bine...

Ștefan Pascu – o efigie a istoriografiei postbelice

Să scrii despre Ștefan Pascu nu este ușor. A fost o personalitate atât de complexă și tutelară a istoriografiei noastre în perioada comunistă postbelică,...

Pompiliu Teodor — un istoric român de factură „britanică”

Istoricul Pompiliu Teodor a fost un „lord” al universității clujene, a cărui alură de dandy britanic completa o fațetă aparte a corpului profesoral, prezentată...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.