Filmul „Amintește-ți” (1h45min), regizat de Mihai Mihăescu, se încadrează în genul artistic de dramă istorică și abordează profund și chirurgical ultimii ani ai regimului comunist în România. Scenariul, dezvoltat meticulos din 2013, reflectă nu doar o perioadă tumultoasă din istoria recentă a țării noastre, ci și lupta individului pentru libertate și adevăr în fața opresiunii. Mihai Mihăescu, cu experiență în regie și predarea artei teatrale, îmbogățește filmul cu informații istorice fundamentale și o perspectivă umană asupra conflictului social din obsedantul deceniu optzeci. Am participat cu plăcere la premiera filmului de la cinematograful „Victoria” din Cluj-Napoca, la invitația co-regizorului și scenaristului clujean Eugen Cojocaru, un prozator de anvergură, care a trecut și el printr-o experiență similară în anii ’80. Filmul este un catharsis și nu lasă loc de speranță. Spectatorul este zdrobit de mesajul sumbru al filmului și se trezește la final cu întrebarea: De ce? Filmul este un duș rece provenit dintr-o lume întunecată pentru spectator, ca să se trezească din confortul cotidian și să înțeleagă răul din comunism.
Filmul surprinde cu minuțiozitate atmosfera apăsătoare a ultimilor ani ai comunismului, perioadă pe care am trăit-o și eu pe un alt palier emoțional, fiind elev la liceul de filologie-istorie “Ady Șincai” din oraș. Amprenta personală a prozatorului Eugen Cojocaru este evidentă în film. Experiența sa anticomunistă îmbogățește narațiunea, evidențiind că răul nu este destinat doar comunismului, ci a continuat și după Revoluția din 1989, prin agenții Securității, manifestându-se pe termen lung. Generalii de Securitate implicați în crime și abuzuri ne-au condus atunci și ne conduc și astăzi. Mineriada din 1990 a fost doar o restaurație a unui regim neocomunist care continuă și azi. Filmul este apăsător și nu oferă nicio izbăvire. Spre deosebire de ecranizarea după romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, care promovează izbăvirea prin credință și împăcarea în iubirea iconostasului bisericesc. Filmul ilustrează că salvarea este exterioară, prin fratele care fuge în Franța și, după 2010, publică un roman cu titlul „Amintește-ți”, în care evidențiază drama fratelui său, student anticomunist internat și abuzat la spitalul de psihiatrie, după ce a fost maltratat și bătut la comanda agenților Securității. Doctorul, ca reprezentant al puterii comuniste și director al spitalului, îl supune la tratamente medicamentoase greșite, corelate cu bătăi periodice, ceea ce îl înnebunește la propriu. Ajunge să nu-și mai recunoască fratele, iar plânsul mamei arată durerea cuprinsă de o familie simplă de la țară, căzută în malaxorul comunismului. Povestea filmului se desfășoară, aș spune, cinematografic, într-un cadru istoric bine definit – anii 1980 – când România începea să se retragă din perioada de deschidere către Occident, iar regimul comunist, reprezentat prin Nicolae Ceaușescu, se transforma într-o dictatură opresivă. Odată intrat în vizorul Securității, nu mai aveau scăpare. Salut actorii care au jucat excepțional rolul studenților abuzați și persecutați de securiști și au exprimat tenebrele interiorizate ale opresiunii regimului totalitar, care apăsa individual și aerul pe care îl respirau. Și-au jucat bine rolul și au intrat în pielea personajelor, deși nu au trăit în comunism. Personal m-am regăsit în temerile lor din film, ca fost elev anticomunist din anii ’80. Filmul este despre o atmosferă neorealistă. Ieșire nu există din rău. Publicul este introdus într-o lume în care libertatea de exprimare este sever restricționată, iar mișcările de protest sunt întâmpinate cu violență și intimidare de către instituțiile regimului. Filmul urmărește îndeaproape impactul acestor dinamici asupra vieților personale ale personajelor, dar și asupra societății în ansamblu. Metoda Securității îmbina presiunea psihologică cu teroarea cotidiană. Este despre statul totalitar, care strivește individual și ucide orice manifestare a libertății. Doar deschiderea discuției despre drepturile omului aduce reacția brutală a Securității. Totuși, în film se arată că fiii de nomenclaturiști știau din 1982 că în șapte ani va cădea comunismul.
Familia Anghel, protagonista filmului, reflectă o societate în criză. Este și un conflict aici între rural și urban, țăranul fiind perceput ca o rămășiță a vechii reacțiuni în ochii aparatului de partid comunist. Cei doi fii ai familiei, Octavian și Constantin, sunt studenți la București, fiecare cu propriile aspirații și temeri. Octavian, caracterizat printr-o atitudine ponderată, încearcă să se adapteze provocărilor cotidiene, în timp ce fratele său, Constantin, simbolizează spiritul rebel al unei generații care nu mai poate accepta constrângerile impuse de regim. Combinația dintre aceste personaje subliniază conflictul dintre conformismul social și dorința de eliberare. Constantin Anghel este pur și simplu zdrobit de aparatul de represiune care pune în mișcare împotriva lui o mașinărie infernală și malefică.
Pe lângă relațiile dintre membrii familiei Anghel, filmul explorează și interacțiunile lor cu alte personaje, inclusiv cu o franțuzoaică studentă la Istorie, care aduce o perspectivă străină asupra regimului opresiv. Securitatea, ca forță opresivă, joacă un rol crucial în narațiune. Reprezentanții acesteia folosesc metode de intimidare și manipulare pe un alt palier față de fatidicul an 1950, reflectând teroarea și paranoia instalate în rândul populației. Această temă reunește o serie de secvențe intense, incluzând interogatoriile care scot în evidență brutalitatea și inumanitatea sistemului de represiune și acea „banalitate a răului” din societate. „Amintește-ți” nu este doar un film despre trecut, ci o reflecție asupra prezentului, care nu reușește să se schimbe în bine. Nepotul familiei Anghel, Laurențiu, devine jurnalist și, în cadrul emisiunii sale, examinează consecințele evenimentelor istorice, precum Mineriada din iunie 1990, un moment de răscruce pentru România. Aceasta sugerează că frumusețea, dar și durerea trecutului continuă să afecteze generațiile următoare. Generațiile de după 1990 rămân prizoniere sistemului securist, cu generalii vechi și criminali menținuți în funcții, care ne înveninează viața, reprezintă o concluzie fatidică a filmului și lipsa de nădejde a omului contemporan. Constantin Anghel este ținut la spitalul de nebuni până după revoluție, iar adus acasă este o epavă de om. Moartea lui arată că sistemul a învins, iar lupta pentru libertate în post-comunist este o iluzie. Securitatea a învins tranziția spre democrație și pe Emil Constantinescu, cu fatidica expresie: M-a învins securitatea. Filmul poate continua cu noi și noi mărturii despre răul comunist care nu poate fi exorcizat. Este antimorală filmului.
Filmul explorează și este o complexă „biopsie narativă” a societății românești dinainte de 1990. Prin intermediul personajelor sale, „Amintește-ți” răspunde la întrebarea fundamentală: Cum am ajuns aici? Acest lucru este realizat prin intercalarea amintirilor tinereții celor doi protagoniști – un român și o franțuzoaică – cu întâmplările din 2002, când se întorc în România și descoperă o țară în continuă transformare, dar, în esență, este aceeași. Această structură temporală pune accent pe disonanța dintre idealurile tinereții și realitățile întâlnite la întoarcere. Privind schimbările care au avut loc în România post-comunistă, publicul este invitat să reflecteze la succesele și eșecurile societății contemporane, prizoniere aceluiași sistem care vrea să pună prin agenții Securității mâna pe fondurile europene. Represiunea persistă, dar cu alte metode, așa cum susține fostul tânăr ofițer de Securitate Grăjdan, implicat în internarea și abuzurile de la psihiatrie asupra studentului anticomunist Constantin. Grăjdan ajunge general în „democrație” și îi învață pe tinerii aspiranți de la SRI cum să aplice metode noi de control și torsiune asupra indezirabililor: „Acum folosim alte metode. Sunt alte vremuri…”. Prin povestea sa complexă, „Amintește-ți” îmbină elemente de dramă personală cu un context istoric profund, reușind să capteze esența unei perioade marcante din istoria României. Filmul cheamă și la o analiză critică a trecutului și la o examinare a identității naționale în fața provocărilor contemporane, care nu se mai schimbă.
Regizorul Mihai Mihăescu și co-regizorul Eugen Cojocaru, prin acest film, pun accent pe necesitatea de a învăța din istorie, aducând în atenție valorile umanității, libertății și demnității umane. „Amintește-ți” reiterează importanța memoriei colective și a păstrării amintirilor vieții cotidiene din perioada comunistă, invitând astfel generațiile actuale să nu uite de unde au venit și să reflecteze asupra valorilor pe care doresc să le construiască în viitor. Fiecare personaj din „Amintește-ți” aduce contribuția sa originală la poveste, subliniind complexitatea experienței umane în fața atrocităților regimului. Reacțiile lor diferite la opresiune reflectă diversitatea reacțiilor sociale, iar evoluția lor subliniază modul în care traumele trecutului continuă să modeleze destinul individului și al colectivității. Diviziunile sociale și politice sunt explorate în detaliu, în special în interacțiunile dintre familiile Anghel și prietenii lor. Frustrările și suferințele acumulate de-a lungul anilor se intensifică, iar conflictele izbucnesc în momente neașteptate, arătând cât de informative pot fi aceste relații pentru a înțelege impactul comunismului și în prezent. Cu o estetică vizuală captivantă și o coloană sonoră crescendo, care influențează profund starea de spirit, filmul reușește să transmită intensitatea emoțională a vremurilor respective. Spectatorul este pur și simplu aruncat cu duritate în realitatea comunismului. Utilizarea simbolurilor invită spectatorul să gândească critic la restricțiile impuse de un sistem opresiv și la efectele pe termen lung ale acestora. „Amintește-ți” se dovedește a fi nu doar un film istoric, ci și o lucrare relevantă de artă care conectează trecutul cu prezentul, provocându-ne să ne examinăm propriile valori și credințe. Filmul este un apel crud la neuitare și la prezervarea memoriei. Să nu uităm crimele comunismului și victimele regimului totalitar. Să înțelegem! Mesajul său central – necesitatea de a învăța din istorie pentru a nu repeta greșelile trecutului.
Filmul încurajează dialogul despre memoria colectivă, despre lecțiile învățate și despre drumul pe care România a ales să-l urmeze în post-comunism. „Amintește-ți” devine o fereastră spre introspecție și interiorizare, invitând fiecare spectator să reflecteze asupra propriului parcurs și a modului în care evenimentele istorice au modelat identitatea națională. Răul structural al comunismului continuă și după 1990 prin personalul Securității, care rămâne adânc înfipt în societate, politică și economie. Filmul face un apel la memorie, pentru a nu uita și a preveni repetarea dramelor istoriei comuniste. „Amintește-ți” este un film esențial pentru înțelegerea complexității istoriei românești și a impactului acesteia asupra prezentului încă fragil. Prin intermediul narațiunii sale complexe și a personajelor bine conturate, filmul reușește să sublimeze o poveste care transcende granițele timpului și spațiului, atingând teme universale precum suferința, speranța și dorința de libertate. „Amintește-ți” nu se limitează doar la a prezenta faptele crunte ale trecutului comunist, ci ne îndeamnă să ne confruntăm cu ele, să ne asumăm greșelile istorice și să ne imaginăm un viitor în care valorile umanității și libertatea să prevaleze.
Consider că „Amintește-ți” reprezintă o contribuție semnificativă la cinematografia românească, fiind un film care nu doar informează, ci și provoacă la reflecție profundă, aproape atavică și o reacție endemică la rău. Prin focul emoțional transmis și realismul său brutal, filmul reiterează cât de important este să ne amintim istoria, să învățăm din ea și să ne străduim pentru un viitor uman, având ca bază lecțiile dure ale trecutului. De asemenea, „Amintește-ți” oferă o platformă de discutare a valorilor morale și etice care au fost supuse încercărilor în vremea comunismului și care continuă să fie relevante astăzi. Este și un îndemn la promovarea adevărului și pentru a lupta peren pentru libertate, care ne poate fi luată oricând dacă nu suntem vigilenți. Filmul este și ecranizarea romanului scris de Octavian (fratele personajului principal), publicat în Franța după anul 2000, pentru ca povestea tragică a fratelui său, ucis de instrumentele regimului totalitar comunist, să nu fie uitată și să nu se mai repete. Filmul se încheie și cu portretele securiștilor și directorului de spital care trăiesc astăzi în bunăstare cu pensii speciale și cumul, fără să plătească, în complicitate cu o justiție coruptă, pentru crimele lor într-o Românie ocupată încă de minciuna comunistă.
Ionuț Țene