În anii ’90 și primul deceniu al secolului XXI, istoricul Gelu Neamțu a fost cel mai popular istoric clujean, influențând opinia publică locală și autoritățile locale. Istoricul era nelipsit de la conferințe, simpozioane, seminarii și lansări de carte din oraș, având un rol tutelar și fiind o voce paradigmatică a istoriografiei regionale. Figura sa pașoptistă, cu barbă, ochelari și părul pieptănat pe spate, impunea respect interlocutorilor. Era un istoric patriotic de factură postromantică, cel mai bun specialist pe istoria revoluției de la 1848 și lupta românilor ardeleni pentru libertate în regimul habsburgic și dualist. El și Liviu Maior erau specialiștii pe revoluția românilor de la 1848; doar că Maior a plecat ca ministru la București, iar Gelu Neamțu a rămas acasă, la Cluj-Napoca, impunând, prin evocările sale, spațiul istoriografic comunitar. Trebuie să recunosc că istoricul Gelu Neamțu a influențat autoritățile locale și județene în luarea unor decizii legate de prezervarea memoriei naționale în nord-vestul Transilvaniei. Ușa casei sale dintr-o clădire de pe B-dul Eroilor era mereu deschisă. Am fost la el în vizită, unde am discutat despre momente și fapte istorice legate de istoria locală. Împreună am luat decizii pentru a le impune autorităților locale privind promovarea unor momente naționale trecute. Și acum îmi amintesc când l-am vizitat în biroul său de la Institutul de Istorie de pe str. Napoca și împreună am studiat seria de documente dedicate revoluției române din Ardeal, din 1848-1849, pe care o coordonase chiar el, pentru a identifica când și unde a început revoluția română din 1848.
Împreună am decis, pe baza unui studiu al său din anii ’80, că revoluția română în Țările Române a început pentru prima dată în Transilvania, la Cluj, pe 27 martie 1848, nu la Iași și nici în Țara Românească. La inițiativa sa, împreună cu Vasile Lechințan, a fost montată Placa „Tinerimea Română” din 1848 de către primăria clujeană, în care am fost activ implicat, pe casa parohială de la biserica din Mănăștur, locul în care primii revoluționari români, în frunte cu Florian Micaș, Alexandru Bătrâneanu și Ioan Buteanu, inspirați de Avram Iancu, au avut loc întrunirea de declanșare a revoluției române din Ardeal și promovarea ideilor programatice ale acesteia, care au stat la baza programului de la Blaj din mai 1848. Gelu Neamțu a fost un istoric carismatic și o voce a comunității care a adus istoria în mijlocul poporului, pe modelul pașoptist al lui Simion Bărnuțiu: „țineți cu poporul ca să nu repetați”. Gelu Neamțu a ținut cu poporul român și i-a promovat istoria pe modelul marilor istorici germani și francezi. A fost un profesionist al excesului de scriere prin studiile sale, impunând prin metodologie ideile sale despre adevărul faptelor istorice din Ardeal, zdrobind pur și simplu concurența și arătând lipsa de obiectivitate a istoriografiei maghiare din perioada comunistă privind revoluția română de la 1848. Gelu Neamțu a fost acel istoric al cetății, implicat în numeroase societăți și organizații civice de promovare a valorilor și istoriei românești, înflăcărat sau discret, dar cu mult folos. Într‑o epocă în care istoria risca adesea să devină spectacol sau ideologie, figura lui Gelu Neamțu rămâne un model de onestitate științifică și dăruire familială. Istoric și cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj‑Napoca, Neamțu a construit, prin muncă disciplinată și pasiune pentru document, o operă solidă ca volum și valoroasă ca demers metodologic și etic. Istoricul Ela Cosma i‑a făcut un portret omagial condensate într‑o publicație a Filialei Cluj a Academiei Române la trecerea sa în cele veșnice.
Născut la 1 martie 1939 în Mintiul Gherlii, într‑o familie greco‑catolică în care educația și datoria civică aveau valoare primordială, Gelu a fost puternic influențat de figura tatălui său, profesorul și veteranul de război Gheorghe Neamțu. Tabloul de familie păstrat la domiciliul din Cluj ilustrează continuitatea tradiției și stabilității care i‑au oferit tânărului Gelu suportul moral și intelectual necesar. Anii celui de‑al Doilea Război Mondial, refugiul familiei din 1941 și pierderea fratelui Mircea au lăsat urme adânci în sensibilitatea sa. Aceste amintiri le‑a condensat în fragmente memorialistice — de pildă „Refugiat în Dumbrăveni, 1944–1945” — în care reiese capacitatea autorului de a combina rememorarea personală cu o atenție documentară serioasă. Astfel, memoria devine pentru el sursă de cercetare, iar microistoria se împletește cu miza interpretativă asupra evenimentelor regionale. Legătura profesională cu Institutul „George Barițiu” a definit activitatea sa de cercetare. Neamțu s‑a impus prin rigurozitate în munca cu arhivele, atenție la sursă și o atitudine critică față de falsificările istorice. Este unul dintre cei mai importanți istorici contemporani ai Transilvaniei, recunoscut pentru contribuțiile sale documentate și consecvente la studiul revoluției din 1848–1849, al mișcării naționale românești și al istoriei presei românești. Formarea sa la Facultatea de Istorie‑Filosofie a Universității Babeș‑Bolyai (1956–1961), sub îndrumarea unor reputați profesori, i‑a insuflat rigoarea metodologică și pasiunea pentru cercetarea surselor. Debutând la Institutul de Istorie din Cluj în anii ’60, Neamțu a parcurs toate etapele unei cariere de cercetare serioase: stagiu științific, numeroase articole și studii, doctorat susținut în 1977 și promovări succesive până la statutul de cercetător științific principal I. Activitatea sa academică a inclus cursuri și prelegeri la instituții clujene precum Institutul Politehnic și Facultatea de Istorie, valorificând astfel experiența de cercetător în formarea generațiilor noi. Centrul preocupărilor lui Gelu Neamțu l‑a constituit revoluția română din Transilvania (1848–1849). Abordarea sa se distinge printr‑o constantă revenire la surse de arhivă, prin editări documentare și prin dorința de a restabili adevărul istoric acolo unde sursele au fost deformate. În paralel, a studiat sistematic istoria presei românești, rolul personalităților naționale transilvănene (Alexandru Roman, Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, George Barițiu, Gavril Mihali) și legăturile cu diaspora română (în special comunitățile din SUA) în procesele de afirmare națională. Dincolo de volumele și articolele publicate, aportul lui Neamțu constă în consolidarea unui fond documentar și în stimularea cercetării riguroase asupra unor teme fundamentale: revoluția din 1848–1849, presa românească, personalitățile mișcării naționale și relațiile româno‑americane în contextul Marii Uniri. Opera sa rămâne o resursă indispensabilă pentru istorici, muzeografi și pentru oricine dorește să înțeleagă rolul Transilvaniei în procesul de formare a statului și a identității românești.
Operele și articolele sale reflectă o activitate prolifică și coerentă: o monografie majoră — Revoluția românilor din Transilvania, 1848–1849 (1996) — care sintetizează documentele și interpretările privind evenimentul; editări și coordonări de volume de documente privind revoluția din 1848; peste 120 de studii și articole publicate în reviste de specialitate; participări la redactarea unor colecții de documente și volume colective. Prin aceste lucrări, Neamțu a contribuit la dezvăluirea unor aspecte omise anterior și la corectarea unor interpretări ideologizate din perioada comunistă. Cercetările lui Gelu Neamțu au avut un rol important în reconturarea imaginii revoluției transilvănene și în reafirmarea unor realități istorice esențiale pentru identitatea națională. Critica sa la adresa deformărilor propagandei istoriografice (de exemplu, practicile de falsificare ale epocii comuniste) și efortul constant de a pune în valoare documentul original i‑au asigurat locul între istoricii de referință ai istoriei moderne a Transilvaniei. Din incomensurabila sa operă istoriografică amintesc doar câteva titluri semnificative: „1 Decembrie 1918: mărturii ale participanților, votanți ai Marii Uniri: documentar coordonat” (2018); „Alexandru Roman (1826–1897): monografie istorică” (1975); „Aspecte militare și pagini memorialistice despre revoluția și războiul civil din Transilvania” (2008); „Avram Iancu — mit, realitate și simbol” (2012); „Biografii pașoptiste. Culegere de studii” (2014); „Ciobani români în Montana, Statele Unite ale Americii: 107–1913” (2002); „Documente pentru viitorime” privind genocidul antiromânesc din Transilvania: 1848–1849 (2009); „George Barițiu: gazetele și procesele sale politice” (2011); „În America, pentru unirea Transilvaniei cu România” (1997).
În ultimele sale proiecte se regăsesc volume precum despre ”Ion Slavici și românii” și ”Falsificatorii istoriei”. Colaborările editorial‑științifice reflectă aprecierea comunității academice pentru seriozitatea demersului său.”Casa familiei Neamțu, de pe strada Eroilor din Cluj, a fost descrisă ca un spațiu generos, intergenerațional, care a alimentat echilibrul între viața personală și munca științifică”, în viziunea Elei Cosma. Pentru Gelu, familia și mediul intim reprezentau izvorul tăriei morale și intelectuale; de aceea, responsabilitatea pentru îngrijirea operei sale postume a revenit natural soției și prietenilor apropiați. Deși ultimii ani i‑au fost grei din punct de vedere al sănătății, Gelu Neamțu a plecat la cele veșnice cu demnitate la 1 martie 2017, înconjurat de colegi și de familie; înmormântarea a avut loc la Casa Universitarilor și la Cimitirul Central din Cluj‑Napoca. După deces, editurile și colaboratorii săi și‑au asumat responsabilitatea morală de a publica lucrările rămase, garantând astfel continuitatea contribuției sale la istoriografia regională. (apud Ela Cosma, ”Gelu NEAMŢU, 1 martie 1939 – 1 martie 2017” – 2017). Moștenirea lui Gelu Neamțu constă în exemplul unei practici istorice fundamentate pe responsabilitate față de sursă, onestitate interpretativă și devotament pentru adevărul documentar. Într‑un context academic în care tentațiile ideologice pot altera judecata, atitudinea sa metodologică rămâne remarcabilă. Arhivele, manuscrisele și notele sale vor continua să ofere materiale prețioase cercetătorilor interesați de istoria Transilvaniei și de problemele istoriografiei românești. Gelu Neamțu a fost un istoric al detaliului, dar cu simț pentru integritatea narativă a trecutului. El lasă în urmă nu doar texte și manuscrise, ci și o atitudine profesională: aceea a istoricului care știe că respectul pentru document și pentru memorie este primul pas spre adevăr. Gelu Neamțu reprezintă un model de cercetător documentarist și interpret atent, ale cărui lucrări au contribuit substanțial la recalibrarea științifică a unor capitole esențiale ale istoriei românești moderne. (Ioachim Lazăr, Gelu Neamțu la 60 de ani – file:///C:/Users/Dana/Desktop/28-29-Sargetia-Acta-Musei-Devensis-XXVIII-XXIX-2-1999-2000-2_010.pdf).Prin rigurozitatea surselor și consecvența tematică, el a lăsat o amprentă durabilă, cu teme inedite și revelatoare în istoriografia transilvană. Gelu Neamțu este un istoric a căruia operă va dăinui, iar despre revoluția română din 1848 nu se va mai putea scrie fără referire la lucrarea sa solidă și documentată. Stilul său științific, de inspirație pozitivistă, îl face mai puțin accesibil publicului larg iubitor de istorie, dar foarte intens studiat de cercetătorii științifici. Gelu Neamțu rămâne cel mai important contributor în lupta românilor pentru libertate în anii fatidici 1848–1849. Moștenirea sa civico-istorică locală este un model pentru tinerii istorici de azi, pentru a se implica în protejarea memoriei locale și regionale în spirit național și european.Moștenirea culturală greco-catolică și-a pus amprenta pe scrisul său istoric, mereu aplicat și construit cu pasiunea și dârzenia caracteristică corifeilor Școlii Ardelene.
Ionuț Țene