Istoriografia poloneză recentă a devenit preocupată de viața și originea populațiilor din Munții Tatra. Unul dintre acești istorici este Grzegorz Ryszard Jawor. Acesta este un istoric ajuns la maturitatea creatoare. S-a născut pe 14 martie 1960, fiind un febril pasionat al trecutului și a devenit un reputat profesor universitar de științe umaniste și a deținut funcția de vicevoievod de Lublin. A absolvit facultatea de istorie a Universității Maria Curie-Skłodowska din Lublin. În 1984 a devenit asistent stagiar la Institutul de Istorie al Universității Maria Curie-Skłodowska, iar în 1989 a obținut un doctorat magna cum laude. În anul 2000 a devenit deținător al unei diplome post-doctorale. A obținut titlul academic de profesor de științe umaniste în 2014. La UMCS deține acum funcția de profesor asociat și este director adjunct al Institutului de Istorie din cadrul UMCS. Grzegorz Jawor s-a specializat în istoria Poloniei medievale, în special în istoria peisajului rural polonez la cumpăna dintre evul mediu și perioada modernă, precum și în istoria așezărilor vlahe din Carpații polonezi. Prof. dr. hab. Grzegorz Jawor de la Universitatea Maria Curie-Skłodowska din Lublin a devenit astfel un cercetător remarcabil specializat în problema migrațiilor vlahilor din Carpații Păduroși, recunoscut de lumea academică europeană. Este cunoscut faptul că s-a implicat activ în cadrul întâlnirilor istorice carpatine de-a lungul anilor și ține frecvent discursuri la sediul Asociației Res Carpathica. Grzegorz Jawor se declară public un promotor al activităților vieții populației carpatine, respectiv al valahilor gorali din Polonia. Originea populației valahe și parcursul acesteia pe teritoriul de sud al Poloniei a devenit o pasiune istoriografică pentru polonez. A publicat cărți științifice riguroase despre valahii gorali de-a lungul anilor, devenind un reper al istoriografiei poloneze în această ecuație etnografică specifică nordului Munților Carpați. Să nu uităm că în evul mediu timpuriu nu existau frontiere, iar transhumanța era un mod de viață și de mobilitate al păstorilor și mocanilor dincolo de micile ducate, voievodate sau cnezate apărute odată cu interferența demografică dintre români și slavi. Dintre lucrările de referință, cărți și articole ale lui Grzegorz Jawor merită amintite câteva care se referă la valahi: ”Populația țărănească și comunitățile rurale din voievodatul Lublin la sfârșitul Evului Mediu (sfârșitul secolului al XIV-lea – începutul secolului al XVI-lea)”, Lublin 1991; ”Așezări sub legea vlahă și locuitorii lor în Rutenia Roșie la sfârșitul Evului Mediu”, Lublin 2000; ”Migrațiile vlahe în Europa Centrală la sfârșitul Evului Mediu și în pragul erei moderne”, în: ”Migrație și etnogeneză în antichitate și Evul Mediu ”, editat de M. Salamon și J. Strzelczyk, Institutul de Istorie, Universitatea Jagiellonă-Cracovia 2004 (Editură asociată cu cel de-al 17-lea Congres General al Istoricilor Polonezi de la Cracovia). Grzegorz Jawor a devenit rapid un punct de reper al cunoașterii istoriei vlahilor din sudul Poloniei. În 2018, istoricul polonez a publicat studiul exhaustiv ”Așezările vlahe de pe versanții nordici ai Carpaților în timpul micro-erei glaciare din secolele XV și XVI”, în revista ”Balcanica Posnaniensia”, XXV, Poznań 2018. Acest articol aduce o contribuție documentară excepțională și cu dovezi de o conștiinciozitate remarcabilă despre demografia valahă din Carpații Păduroși. Din opinia științifică a istoricului polonez Jawor reiese că valahii au o origine balcanică și din arealul carpatin, aceștia răspândindu-se spre nord în Carpați Păduroși în evul mediu, aducând cu ei Legea Valahă (Legea românească – Jus Valachicum). De asemena, valahii au implementat în acest areal experiența lor în creșterea animalelor, care a fost crucială pentru adaptarea și colonizarea regiunilor montane în timpul ”Micii Ere Glaciare” din secolele XV și XVI.
Istoricul percepe valahii ca un grup etnic distinct, dar interacționând și influențând alte grupuri etnice din regiune, mai ales slave. Jawor nu este adeptul istoriografiei românești privind autohtonismului valahilor gorali, ci îi consideră doar un ”spor” demografic poposit în sudul Poloniei prin imigrație, transhumanță și activități pastorale, precum și prin colonizare organizată. În articolul prezentat reiese că Grzegorz Jawor nu oferă o teorie detaliată despre originea exactă a populației valahe, dar sugerează anumite aspecte importante pe baza contextului istoric și a surselor utilizate. Jawor indică faptul că valahii au o origine de bază în regiunile balcanice și sud-carpatice așa cum am mai afirmat. Istoricul se cadrează unui consens istoric general, care plasează originea valahilor în cadrul populațiilor romanice din Balcanii de Est, descendenți ai romanilor și ai populațiilor romanizate din provinciile romane, inclusiv românii. Astfel, migrația valahilor spre nord, inclusiv în Carpați, e prezentată ca o răspândire dinspre sud, mișcându-se din Balcani în regiunile de nord. Acest lucru se reflectă în faptul că Legea Valahă (Ius Valachicum) a fost adusă de acești imigranți dinspre sud și adaptată la noile teritorii. Jawor menționează totuși că printre noii veniți în așezările din Carpații Păduroși erau acești „valahi etnici”. Aceasta sugerează că valahii constituiau un grup etnic distinct, dar nu neapărat complet izolat de alte grupuri slavo-germane. Indirect istoricul polonez pune imigrația și colonizarea versanților nordici ai Carpaților pe seama răcirii climei, fiind o abordare nouă, de istorie climatică, în istoriografia poloneză și nu numai. Acesta susține că deteriorarea climatică semnificativă din această perioadă a avut un impact profund asupra practicilor agricole, structurilor sociale și aspectelor economice ale comunităților din regiune. Studiul examinează modul în care colonizarea valahă, un sistem juridic și social unic, a interacționat cu schimbările induse de climă, modelând peisajul și stilul de viață al locuitorilor. Jawor începe prin a pune în context evenimentele ”Micii Ere Glaciare”, ca un fenomen global care a afectat în mod deosebit zonele submontane și montane. El subliniază că fluctuațiile minore ale temperaturilor medii multianuale ar fi putut afecta în mod semnificativ culturile de cereale de iarnă, care erau cruciale pentru subzistența populației. Articolul prezintă ideea că schimbările climatice au fost un catalizator pentru transformări economice și sociale în cadrul așezărilor carpatice. Autorul sugerează, că cercetările existente au subestimat semnificația surselor fiscale în înțelegerea impactului climei asupra așezărilor istorice. Prin analiza acestor surse alături de metodologiile utilizate de istoricii așezărilor umane, Jawor urmărește să ofere o perspectivă detaliată asupra modului în care comunitățile s-au adaptat la provocările impuse de schimbările climatice. Studiul își propune să demonstreze o creștere pe scară largă a economiilor bazate pe creșterea animalelor, în detrimentul activităților agricole, în timpul acestei perioade. O componentă cheie a argumentului lui Jawor este că proprietarii de terenuri au încurajat sau au inițiat colonizarea bazată pe Legea valahă ca răspuns la constrângerile climatice. Legea valahă, cu accent pe creșterea animalelor, a oferit o alternativă la agricultura tradițională, care devenise mai dificilă din cauza condițiilor de răcire. Secolul al XVI-lea a cunoscut o dezvoltare rapidă a așezărilor valahe în regiunile carpatice, cu implicații profunde pentru economie și structura etnică a zonei. Autorul atrage atenția asupra consecințelor introducerii Legii valahe, inclusiv migrația grupurilor etnice străine cu expertiză în creșterea animalelor, o abilitate adesea lipsită de fermierii tradiționali. Autorul menționează prezența valahilor etnici printre noii veniți, precum și o creștere notabilă a sferei ortodoxiei, în detrimentul catolicismului în Polonia Mică. Aceste schimbări demografice și religioase evidențiază impactul larg al colonizării valahe, condusă de schimbările climatice. Jawor discută lipsa unui acord unanim în rândul cercetătorilor cu privire la perioada inițială a micro-erei glaciare în emisfera nordică, cu intervale de timp propuse variind de la 1250 la 1550. Cu toate acestea, el observă un consens cu privire la sfârșitul acestei micro-glaciațiuni în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Autorul subliniază importanța datării debutului fenomenului în zonele înalte ale Carpaților și Alpilor în jurul anului 1400, subliniind că nu a fost o perioadă uniformă de deteriorare climatică. În schimb, au existat anomalii climatice concentrate în timp, adesea asociate cu catastrofe naturale. această micro-glaciațiune s-a caracterizat prin fluctuații climatice semnificative pe parcursul deceniilor, cu perioade alternante de cicluri stabile și evenimente extraordinare. În Tatra, perioada cea mai rece a fost datată între 1576 și 1675, după cum au confirmat studiile ghețarilor alpini. Jawor citează cercetările lui Henryk Maruszczak, care a subliniat că crizele alimentare erau mai frecvente în regiunile montane și apropiate de munți, subliniind vulnerabilitatea zonelor marginale la fluctuațiile climatice.
Putem considera din articol că răcirea climei a permis ca populația pastorală de valahi, mai bine antrenată economic, obișnuită cu viața grea a muntelui față de locuitorii câmpiei, să poate emigra pe crestele Munților Tatra, cu încurajare factorilor politici locali și a regalității maghiare sau poloneze. Autorul explorează impactul specific al micii ere glaciare asupra agriculturii, menționând că temperaturile medii anuale mai scăzute ar putea scurta perioada de vegetație și scădea nivelul superior al cultivării cerealelor de iarnă. Această situație a determinat adesea o substituție a culturilor de primăvară, care a fost mai puțin productivă, exacerbată și mai mult efectele negative ale climei de răcire. Istoricul notează că și pe terenuri mai joase, dezastrele naturale ciclice ar fi provocat crize agricole, în special în perioadele în care randamentele medii erau deja mici. Jawor face o distincție între impactul glaciațiunii și colonizarea valahă, sugerând că perioada indicată în titlu corespunde nu numai debutului și celei mai vechi etape a răcirii climei, ci și celei mai intense expansiuni a colonizării bazate pe dreptul valah. Funcționarea satelor într-un cadru juridic diferit, fluxurile de populație din grupuri etnice diferite și introducerea unui nou model economic erau toate consecințe ale acestei expansiuni. Articolul propune întrebări despre legătura dintre expansiunea colonizării valahe și schimbările climatice negative, întrebându-se dacă expansiunea a fost o consecință a schimbărilor climatice sau dacă a fost pur și simplu cea mai bună opțiune alternativă pentru regiune. Jawor citează descrierea din 1568 a bunurilor regale din ”capitanatul” Sambor, care au justificat expansiunea colonizării valahe prin condiții climatice dificile, în special incapacitatea de a cultiva cereale de iarnă într-o economie tipică. Jawor notează că un climat dur și un sol de calitate scăzută sunt descrieri care se repetă frecvent în înregistrările istorice ale munților din epoca lui Jan Długosz. Cu toate acestea, el avertizează că aceste surse au o importanță limitată pentru cercetarea impactului micro-glaciațiunii asupra colonizării, deoarece fac adesea referire la cazuri izolate de anomalii climatice sau conțin considerații generale aplicabile tuturor perioadelor. Grzegorz Jawor prezintă o analiză nuanțată a interacțiunii complexe dintre schimbările climatice și colonizarea umană în Carpații secolelor al XV-lea și al XVI-lea. Subliniind impactul ”Micii Ere Glaciare” asupra agriculturii și structurii sociale, autorul evidențiază modul în care legea valahă a oferit o adaptare practică la condițiile climatice dificile, transformând peisajul economic și etnic al regiunii. Articolul pledează pentru continuarea cercetărilor care reunesc perspectivele istorice și științifice pentru a înțelege pe deplin aceste transformări. Autorul polonez nu explică de ce în acest areal geografic a exista Legea valahă (Ius Valachicum) înainte de micro-glaciațiunea amintită, fapt ce ne duce la părerea unor altor istorici polonezi care vorbesc de prezența valahilor în arealul montan al munților Tatra încă din secolul XI sau chiar de o autohtonitate a lor conform istoricilor din România.
Dezvoltând ideea istoricul polonez care consideră că Ius Valachicum își are originea în dreptul cutumiar al comunităților de păstori valahi, ce s-a răspândit din Balcani spre Carpați. Spre deosebire de sistemele agricole fixe, Ius Valachicum a favorizat creșterea în transhumanță a animalelor (în special oi și capre). În loc de obligații tradiționale agricole, comunitățile sub Ius Valachicum de obicei plăteau taxe bazate pe numărul de animale și ofereau servicii militare sau de pază. În acest context dificil, comunitățile valahe adesea se bucurau de o autonomie internă mai mare, cu lideri aleși (cnezi) care gestionau afacerile interne și reprezentau comunitatea în fața autorităților feudale. Legătura dintre micro-glaciațiune și colonizarea sau transhumanța pastorală a valahilor este o idee devenită paradigmă la istoricul polonez, dar nu explică totuși existența acestei legi românești (valahe) înainte de răcirea climei. Desigur micro-glaciațiunea a favorizat colonizările, imigrația și transhumanța, pentru că valahii erau un popor montan, de oameni robuști și obișnuiți cu greutățile muntelui. Consider că nu este suficientă explicația științifică a lui Jawor pentru a explica vechimea, originea și existența unei populații masive românești în Carpații Păduroși înainte de secolele XV și XVI când a avut loc schimbarea climatică. Jawor argumentează totuși că Jus Valachicum a devenit un instrument de supraviețuire și adaptare în timpul micro-erei glaciare din următoarele motive, cum ar fi: creșterea animalelor care a fost mai rezistentă la scăderile de temperatură și la perioadele scurte de vegetație comparativ cu agricultura bazată pe cereale; migrația și mobilitatea, inerente ale sistemului pastoral ce a permis comunităților să se mute în căutarea de pășuni mai bune, evitând zonele cele mai afectate de schimbările climatice; flexibilitatea juridică, în sensul că a oferit proprietarilor de pământ un cadru legal flexibil pentru a atrage și a stabili noi populații pe terenuri marginale sau abandonate, revigorând astfel economia. Astfel, impactul socio-economic și cultural a avut consecințe de amploare, ducând la o conversie a unor suprafețe de teren agricol în pășuni, modelând astfel peisajul carpatic. Toate acestea au dus la migrația valahilor și a altor grupuri pastorale, amestecând astfel structura etnică a regiunii și la un proces de adaptare culturală și de împrumuturi reciproce. Ius Valachicum a facilitat, de asemenea, răspândirea confesiunilor răsăritene (ortodoxia), asociate cu grupurile valahe, adăugând o dimensiune religioasă transformărilor sociale. Autorul mai subliniază că nu a fost o transformare organică, „de jos în sus”, toate aceste modificări demografice și social-economice în regiune, ci a fost inițiată și susținută de proprietarii feudali, care au văzut în Ius Valachicum o modalitate de a-și menține sau de a-și crește veniturile în condiții climatice nefavorabile. Totodată, în viziunea lui Jawor, Jus valachicum nu a fost doar un sistem juridic, ci mai degrabă un mecanism complex și adaptabil al valahilor, care a remodelat economia, societatea și peisajul Carpaților în timpul ”Micii Ere Glaciare”. Ca urmare, răcirea vremii a oferit o soluție pragmatică la provocările impuse de schimbările climatice, dar și un instrument pentru elita conducătoare de a-și maximiza resursele în fața noilor circumstanțe. Studiul lui Grzegorz Jawor evidențiază cu acribie importanța examinării așezărilor istorice și sistemelor juridice în contextul schimbărilor climatice pentru a înțelege răspunsurile umane și consecințele pe termen lung. Deși nu sunt întru totul de acord cu concluzia istoricului polonez, mai ales cu considerațiile privind originea valahilor și vechimea colonizării trebuie să apreciez noutatea limbajului istoriografic, care face o interferență de o acuitate apreciativă între schimbările climatice și capacitatea de supraviețuire a unei populații românești în zona dificilă de viețuit a Carpaților Păduroși.
Ionuț Țene