Morlacii – valahii din Dalmația în memoriul unui ofițer francez, cu origini valahe, din 1806

Revenind la abatele Alberto Fortis (1741 – 1803), subliniem că acesta a publicat la Veneția o carte în care amintește de morlaci – valahii din Dalmația. Autorul, care a fost un mare cărturar italian relata o lungă serie de observații extrem de importante din punct de vedere istoric. Observațiile sale valoroase sunt rezultatul mai multor călătorii în Dalmația venețiană, călătorii pe care autorul le-a efectuat începând cu anul 1770. Starețul Alberto Fortis scria despre insulele: Ulbe, Selve, Zapuntello, Uglian, orașul și zona rurală din Zadar, apeductul din Trajano, Biograd și Alba Maritima. Amintește despre castelul și lacul Vrana, despre ruinele din Aferia, despre Manna din Coslovaz, despre Offrovizza. Lining, Bribirchiza și de Marpolazza. De asemenea, dedica un întreg capitol morlacilor, originii, etimologiei și obiceiurilor lor. Autorul evidenția că ”originea morlacilor, care în prezent sunt răspândiți prin pitoreștile văi Kotar, de-a lungul râurilor Karka, Cettina și Narenta și printre munții Dalmației mediteraneene, este învăluită în întunericul secolelor barbare, împreună cu cea a multor alte națiuni atât de asemănătoare cu ei ca obiceiuri și limbă, încât pot fi luate drept una singură, întinzându-se de la marea noastră până la oceanul de gheață. Emigrarea diferitelor triburi ale popoarelor slave, care, sub numele de sciți, geți, goți, huni, slavi, croați, avari și vandali, au inundat provinciile romane, și în special Illyricum în timpul declinului Imperiului, trebuie să fi obstrucționat în mod ciudat genealogiile națiunilor care îl locuiau, care poate că au fost aduse acolo în același mod în secolele anterioare. Rămășițele ardelenilor, ale autarienilor și ale altor popoare ilirice așezate în trecut în Dalmația, care nu ar fi putut fi obișnuite să depindă de romani, s-ar fi amestecat cu ușurință cu invadatorii străini, al căror dialect și obiceiuri nu erau atât de diferite. Poate că nu ar fi o presupunere nefondată să bănuim că și de la ultimul potop al tătarilor, care l-au vânat pe Bela IV la începutul secolului al XIII-lea. rege al Ungariei, care s-a refugiat cu acea ocazie în Insulele Dalmate, multe familii au rămas să populeze văile pustii care se aflau între Munți și au lăsat acolo acei germeni kalmykieni care se dezvoltă și astăzi, mai ales în comitatul Zadar. Opinia geografului Magini, care spune că Morlacchi și Uscochi provin din Epir, al cărui dialect este mult mai asemănător cu cel rasmanian și bulgar decât cu cel albanez, nu este de încredere. El face, de asemenea, o națiune separată din Haiduci, care nu au format niciodată o națiune, așa cum reiese din semnificația însuși a mențiunii. Țara locuită de morlaci se întinde mult mai departe, atât spre Grecia, cât și spre Germania și Ungaria…” (vezi Tiberiu Moldovan, https://r3media.ro/caravlahii-si-maurovlahii-doua-populatii-misterioase-din-bosnia-si-dalmatia-partea-i).

Arhivele din Franţa conţin încă surse documentare inedite despre românii de la nordul Dunării şi din Peninsula Balcanică. Rapoartele sunt redactate fie de ofiţeri francezi, fie de persoane din elita naţiunilor supuse de Napoleon. Din această categorie face parte şi memoriul elaborat în anul 1806 de colonelul Antoine Zulatti, intitulat: ”Mémoire du Colonel des Dalmates Monsieur Zulatti sur la Réforme et Reglement des Morlaques dans la Province de Dalmatie” (Memoriu al domnului Zulatti, colonel al Dalmaţilor, despre reforma şi regulamentul morlacilor din provincia Dalmaţiei). Documentul are 39 de pagini, este redactat în limba franceză, într-o caligrafie frumoasă şi fără prescurtări. Pe ultima pagină din memoriu, în partea dreaptă, avem precizate locul şi data: Zara, 15 martie 1806, iar în partea stângă – numele autorului: Antoine Zulatti, colonel [2, p.39]. În izvoarele medievale, sub denumirea de vlah apare consemnată populaţia de origine romanică din Bulgaria, Serbia, Bosnia, Herţegovina, Croaţia, Albania, Grecia. Specialiştii români care numesc populaţia de origine romanică cu acest termen sunt consecvenţi modalităţii în care bizantinii şi slavii sudici au denumit populaţia autohtonă. Nu considerăm a fi o greşeală, atâta timp cât este recunoscută comuniunea de neam şi limbă cu populaţia românească de la nordul Dunării. Populaţia românească de pe ţărmul Dalmaţiei şi din Peninsula Istria este cunoscută în istoriografia românească sub numele de istro-români, iar în documentele vremii apare şi sub numele de morlaci. Când Republica Venețiană s-a instalat pe coasta dalmatină, s-a generalizat denumirea de morovlah, morlac sau murlac pentru vlahi [2, p.6]. Sub acest nume apare aici populaţia vlahă aşezată în apropierea oraşelor Spalato, Trau, Sebenico, Zara ori în vecinătatea insulelor Cruzola, Arbe, Pag. De-a lungul timpului istoricii și lingviștii au încercat să explice sensul și originea numelui de morovlah sau de vlah negru. Fără îndoială, aveam de-a face cu o populație de origine romanică [4, p.275], iar morlacii și istroromânii trebuie considerați drept punct extrem al mișcării care a plecat din regiunea Moravei, ținând direcția mai întâi spre apus, apoi spre nord [5, p.169]. Documentele emise de cancelaria Veneţiei, îndeosebi în secolele XV-XVII, surprind într-o primă etapă deplasarea morlacilor din Croaţia către aşezările de pe ţărmul dalmatin [6, p.14; 2, p.6; 7, p.103]. Analizând istoriografia consacrată istoriei morlacilor, observăm că adeseori apare un anumit moment când numele de morlac începe să definească o populație mixtă. Elementele care au avut loc pe teritoriul dalmat al „imperiului” venețian în timpul secolului al XVI-lea au creat contextul potrivit pentru ca morlacii să devină un grup social distinct în cadrul lui Stato da Mar. Cele mai importante trei conflicte dintre Veneția și otomani (războiul din 1499-1503, războiul din 1537-1540 și războiul din Cipru, 1570-1573) au afectat în mod direct condițiile de viață de pe zona de frontieră a Dalmației. Amestecul de populații din această regiune de graniță a fost o consecință naturală, deoarece administrația centrală era dincolo de (Marea) Adriatică, în vreme ce amenințarea otomană se afla în imediată vecinătate [8, p.63]. Astfel, vlahii au devenit morlaci mai ales pentru că „il termine «morlacco» è la versione veneziana per definire una popolazione della penisola balcanica che ebbe un importante ruolo nelle vicende belliche e nella vita lungo la frontiera tra l’Impero Ottomano, la Repubblica di Venezia e l’Impero Asburgico” („numele de «morlacco» este denumirea venețiană pentru populația Peninsulei Balcanice care a jucat un rol important în războaiele și viața de la granița dintre Imperiul Otoman, Republica Venețiană și Imperiul Habsburgic”) [9, p.631; 8, p.63]. Pentru venețieni, morlacii reprezentau populația care trăia în afara orașului, care se ocupa cu activități pastorale specifice (creșterea oilor etc.), creșterea animalelor și practicarea comerțului cu Balcanii interiori [8, p.63]. Îndeosebi, în secolul al XVI-lea morlacii s-au stabilit în Dalmația datorită numeroaselor conflicte militare dintre turci, venețieni și habsburgi [8, p.63]. Principala lor ocupație era creșterea animalelor, asociată cu activități comerciale, iar prin poziția de popor de frontieră morlacii aveau și atribuții militare [8, p.63]. Morlacii participă într-un număr foarte mare la conflictele militare pe care Veneția le purta cu Imperiul Otoman. Se pare că în secolul al XVII-lea morlacii așezați în Dalmaţia își pierduseră deja limba și identitatea, fiind asimilaţi de populaţiile majoritare cu care au convieţuit și fiind receptați de venețieni ca fiind vorbitori de limbă slavă, chiar dacă savanții identificau în limba vorbită de vlahi numeroase cuvinte de origine latină [6, p.14; 7, p.106; vezi Cosma, E., Vlahii negri. Silviu Dragomir despre identitatea morlacilor. În: Silviu Dragomir – 120 ani de la naștere. Coordonatori: Ioan-Aurel Pop și Sorin Șipoș. Oradea: Editura Universității din Oradea, 2011].

O altă întrebare la care trebuie să răspundem este de a stabili raţiunile care l-au determinat pe colonelul Zulatti să elaboreze memoriul din anul 1806. Considerăm că pot fi identificate mai multe posibile motive. Trecerea Dalmaţiei, alături de Veneţia şi Istria, sub autoritatea Franţei, în urma păcii de la Presburg, din 26 decembrie 1805, este o realitate pe care trebuie să o avem în vedere [11, p.535]. În partea introductivă a memoriului autorul precizează că era interesat să semnaleze noilor stăpâni prezenţa morlacilor în Dalmaţia. Redactarea şi punerea la dispoziţia cuceritorilor a memoriului îi oferea ofiţerului şansa de a obţine o situaţie avantajoasă în noua realitate politică. Ofiţer de carieră, Zulatti îşi structurează discursul pe imaginea pozitivă de care ar fi beneficiat Napoleon printre morlaci. Fidelitatea şi credinţa morlacilor reprezentau beneficiul suprem pe care acest mic neam putea să-l ofere Franţei. Dincolo de acest discurs de tip romantic, există şi un interes sincer din partea lui Antoine Zulatti pentru îmbunătăţirea condiţiei sociale, economice, politice, culturale şi morale a morlacilor. Formaţia sa de militar, o anumită rigoare, spiritul de ordine, apartenența la o lojă masonică, care promova grija faţă de condiţia supuşilor, ca o garanţie a prosperităţii locuitorilor şi a statului, îl face să caute permanent soluţii pentru îmbunătăţirea statutului morlacilor. Faptul că Zulatti este morlac la origine poate să explice interesul și dorința sinceră pentru propăşirea propriei naţiuni. Avem de-a face cu un memoriu complex, Zulatti fiind bun cunoscător al realităţilor din Dalmaţia, îndeosebi al celor din districtul Obbrovazo. Colonelul este interesat de moravurile, de comportamentul, de sărbătorile, de obiceiurile, tradiţiile, de relaţia dintre comunitate şi stat. Antoine Zulatti este interesat de schimbarea manierei în care statul îşi protejează cetăţenii, de schimbarea atitudinii morlacilor față de puterea politică. (vezi ”Mémoire du Colonel des Dalmates Monsieur Zulatti sur la Réforme et Règlement des Morlaques dans la Province de Dalmatie” [Memoriu al domnului Zulatti, colonel al Dalmaţilor, despre reforma şi regulamentul morlacilor din provincia Dalmaţiei].15.03.1806. Text francez original. În: Service historique de l’armée de Terre, Château de Vincennes, fond Turquie d’Europe, 1M 31/1591; PIPPIDI, A. Hommes et idées du sud-est européen à l’aube de l’âge moderne. Bucureşti-Paris: Editura Academiei /Ed. du C.N.R.S, 1980; COSMA, E. Vlahii negri. Silviu Dragomir despre identitatea morlacilor. În: Silviu Dragomir – 120 ani de la naștere. Coordonatori: Ioan-Aurel Pop și Sorin Șipoș. Oradea: Editura Universității din Oradea, 2011, p.107-128).

Sistemul juridic propus de Zulatti ar fi fost mai eficient decât cel impus de Habsburgi, în perioada în care au dominat Dalmația. Sistemul imperialilor era unul modern și în spiritul vremurilor; problema era cu funcționarii care îl slujeau, fiind corupți. În consecință, nu trebuia schimbat sistemul juridic, ci doar schimbați și eliminați funcționarii corupți. De asemenea, deși invocă necesitatea educației și rolul acesteia în modelarea caracterelor națiunii morlace, Zulatti propune un sistem simplu, aproape primitiv, prin care să fie realizată instruirea lor. În schimb, propunerile sale sunt mult mai pragmatice în privința dezvoltării economice, a implicării morlacilor în armată și în privința impunerii unor măsuri în concordanță cu tradițiile și mentalitatea acestei națiuni. Chiar dacă Zulatti avea și rațiuni personale în privința memoriului redactat, sunt de apreciat observațiile realizate în urma experienței personale, precum și numeroasele sugestii făcute pentru îmbunătățirea condiției economice, sociale și culturale a acestei comunități. Ele vin în urma experienței personale și a formației și implicării sale în masonerie și din dorința de a moderniza și îmbunătăți condiția acestei comunități de origine romanică. În realitate, Antoine Zullati recunoaște că este de origine valah din Dalmația, fapt ce ne face să dăm crezare mult mai mare memoriului acestui ofițer care a reușit ca și compatriot să analizeze cu empatie situația conaționalilor săi. Colonelul Zulatii prin memoriul său și ațiunile eficace devine un cronicar extrem de important al acestei populații și un depozitar al tradițiilor valahilor din Dalmația, care se numeau morlaci. El cunoaște calitățile și defectele poporului său. Aflăm din memoriul său că ofițerul Zulatti făcea parte și din masonerie. Prima informaţie despre misiunile colonelului Zulatti printre conaţionalii săi este din anul 1792, când s-a ocupat de menţinerea ordinii în districtul Obbrovazo, district la care s-au adăugat de curând opt sate din Bukovizza, locuite, de asemenea, de morlaci. În ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, colonelul Zulatti este însărcinat cu prinderea unor haiduci în districtul Zara, iar în memoriu se face referire la momentul părăsirii oraşului Zara, anume în 1796.

Trecerea Dalmaţiei, alături de Veneţia şi Istria, sub autoritatea Franţei era o realitate pe care trebuie să o avem în vedere privind implicarea colonelului francez Zulatti în acțiunile sale de a coordona pe morlaci ca populație a imperiului napoleonean. Colonelul, cu o mândrie patriotică, datorită originii sale valahe, a dorit să ofere împăratului Napoleon o mostră etno-geografică a unei ”romanii populare”, ca parte a noului imperiu european francez. El dorea o situație avantajoasă poporului său de fapt: „Acela e adevăratul triumf al geniului tutelar şi binefăcător – scria autorul – care se răspândeşte din Paris până în aceşti munţi stâncoşi şi asupra acestei biete naţiuni prin preţiosul intermediu al virtuosului şi dragului regent al Italiei cu scopul de a ne dărui un nou început, o nouă viaţă. Mâna care va semna fericirea morlacilor va fi nemuritoare şi marele nume al împăratului Napoleon va avea cu siguranţă un monument etern în inimile viitoarelor noastre generaţii care vor şti să dea glas împreună cu imnurile barbare dulci efuziuni a sentimentelor morlace”. Deci, Napoleon este privit ca binefăcătorul și eliberatorul morlacilor. Colonelul Zulatti dorea sincer îmbunătățirea vieții morlacilor și a economiei acestor conaționali păstori: ”Încep, aşadar, prin a face cunoscută această naţiune noii guvernări – scria Zullati – care, din fericire, o stăpâneşte cu intenţia de a o aduce la un moment de regenerare care să poată uni bunăstarea sa cu afacerile importante ale statului”. Autorul memoriului vorbea despre problemele cu care se confruntă propria-i naţiune. „Morlacul are mândria vechilor barbari – scria Zullati – , cu deosebirea că locuitorii din munţii de la frontiera provinciei au mai multă energie şi vitalitate decât cei de la malul mării; în consecinţă, muntenii sunt adesea neruşinaţi hoţi şi asasini, numiţi haiduci în slavonă…” Zulatti a dus o politică fermă împotriva haiducismului la morlacii valahi: „Cândva, şi chiar până în zilele noastre, asasinii haiduci deranjau călătorii pe drumurile publice şi chiar le puneau în pericol viaţa şi impuneau tribut satelor şi familiilor mai bogate. Ei erau bine primiţi peste tot, iar femeile erau foarte încântate să aibă legături cu aceşti eroi care tulburau siguranţa internă a ţării şi compromiteau uneori relaţia statului cu turcii ce comandau la frontiere. Cred că aceste hoarde de asasini ar trebui distruse cu o mână forte şi viguroasă sau potolite cu adevărat cu îndemânare şi perspicacitate”. Colonelul nu s-a sfiit să vorbească despre defectele morlacilor valahi datorită condițiilor economice grele și a războaielor perpetue din zonă: „Morlacul, condus de instinct înspre furtişaguri, iubeşte trândăvia, urăşte munca şi îmbrăţişează armele pentru a se răzbuna şi a-şi manifesta violenţa înnăscută. Întotdeauna risipitor, morlacul nu cunoaşte economia domestică şi se bazează pe alţii pentru a-şi satisface nevoile. Datorită lipsei sale de organizare, el este obligat să cumpere pe credit produse şi grâu şi să plătească pentru ele dobânzi excesive deteriorându-şi astfel propria stare materială precum şi pe cea a urmaşilor săi; în final, el sărăceşte, ceea ce sfârşeşte prin a-l duce la infamie şi extremă nefericire”. Zulatti descrie cu acuratețe și realism fenomenul vendetelor din zonă specifice albanezilor și sârbilor, dar și maramureșenilor și oșenilor. „Să nu uităm de natura răzbunătoare a morlacilor atunci când vreunul dintre ei este lovit sau rănit. Morlacii numesc aceasta kervarina. În cazul vreunei vărsări de sânge, rudele şi susţinătorii celui rănit sau lovit se adunau pentru a-l răzbuna; dar când delincventul o lua la fugă, represaliile se întindeau asupra celor care la care puteau ajunge; le furau animalele iar în timpul nopţii le dădeau foc la casă şi grajd şi produceau stricăciuni pe măsura forţei părţii insultate. După o lungă perioadă de ostilităţi, partea insultată, pe care duşmanii o numesc kervnizi, adică sângeroşi, căutau toate neamurile ucigaşului care prin tradiţie erau obligate să le lase locul atunci când se întâlneau. Se făcea pace, iar acest obicei se mai practică şi azi cu câteva modificări, dar în aşa fel încât totul trădează o judecată deosebit de despotică. Vinovaţii sunt constrânşi să dea bani şi haine, plătind preţul sângelui celui ucis adică kervarina, iar în final, se face pace printr-un mare banchet pe cheltuiala familiei vătămate, la care participă amândouă părţile”. Colonelul Zulatti a încercat să stopeze fenomenul furturilor. „La morlaci predomină furturile, iar cel mai frecvent se fură tot felul de vite. Cel mai groaznic este ceea ce ei fac cu boii de plug, adesea pentru a le smulge limba sau vreo altă bucată dintre cele mai bune şi a le jupui pielea pentru a face din ea opinci care la morlaci ţin loc de pantofi, lăsând, după aceea, resturile boului furat în vreo groapă. Ca urmare a acestei oribile mârşăvii, familia jefuită pierde singurul mijloc de a-şi munci pământurile împreună cu ceilalţi ţărani”. Zulatti a luat măsuri ferme de a opri această practică printre morlaci. Dar a demarat și o campanie împotriva alcoolismului, care era frecvent printre bărbați și femei și vinovat de multe rele în comunitate. Colonelul Zulatti are şi cuvinte de laudă la adresa morlacilor. Zulatti identifică la morlaci şi calităţi, anume: „Cu toate aceste vicii şi greşeli, morlacul este curajos, primitor, generos şi chiar caritabil. Nu refuză niciodată călugărilor cerşetori o parte din venituri chiar dacă această pomană îl sărăceşte”. Totodată, colonelul încearcă să atragă aparatul militar francez de partea valahilor din Dalmația. Zulatti îi vedea ca buni soldați pe morlaci. „Pot să vă asigur din experienţă – scria colonelul Zulatti – că morlacii sunt capabili să slujească cu folos la infanterie, la cavalerie, dar şi la artileria armatei”. Zulatti identifica și calități morale de întrajutorare ale morlacilor, specifice societăților patriarhale. „Dacă casa vecinului este distrusă de foc, morlacul îl ajută imediat cu propriile sale materiale sau cu propriile forţe. Cel care a sărăcit din cauza vreunei nenorociri sau pentru că a comis vreo mârşăvie poartă cu el o sticlă de rachiu şi dă de băut. Oricine bea din el este nevoit să îl recompenseze cu grâu sau vite după cererea şi după trebuinţele nevoiaşului. Îi întâmpină întotdeauna cu căldură pe cei care vin la el, se ţine de cuvânt chiar şi atunci când şi l-a dat duşmanilor săi”. De asemenea, morlacii erau oameni foarte credincioși până la superstiție. Erau creștini-ortodocși. Cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, din 15 august, şi a Sfântului Petru, din 29 iunie, morlacii se adunau la mănăstirile cu hramul sfinţilor amintiţi. Sărbătoarea religioasă aduna mii de credincioşi care se rugau şi petreceau cu această ocazie. Zulatti descria o asemenea sărbătoare religioasă: „Aceste adunări numeroase, care ajung uneori până la 8000 de oameni sau chiar mai mulţi, sunt foarte periculoase mai ales când se vinde vin şi carne de oaie friptă deoarece atunci domină confuzia, beţia, furturile, violenţa, şi nu trece niciun moment fără dispute, mari certuri şi mai multe răniri şi omoruri”. Zulatti cere călugărilor și ofițerilor francezi să se ocupe de educația copiilor morlacilor care nu aveau o rețea școlară atunci. Zulatti solicita ca ofițerii francezi să respecte pe morlaci și să nu-i pună la munci grele și înjositoare, mai ales să adune gunoiul din marile localități. Tototdată susținea ca taxele pentru pășunat să fie mai mici pentru ca păstorii valahi să nu meargă în imperiul otoman să-și pască turmele, acolo fiind foarte mică taxa de pășunat. (Sorin Șipoș, ”Imaginea frontierelor Europei Centrale şi de Est în însemnările călătorilor străini. Vlahii (morlacii) din Dalmaţia într-un manuscris din 1806”, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2015). Memoriul colonelului Zulatti oferă o frescă exhaustivă despre o ”romanie populară” din Dalmația în debutul epocii moderne. Păstorii valahi din Dalmația, numiți morlaci, aveau trăsăturile psihologice și etno-folclorice specifice întregului areal balcanic și central-european unde tăriau în transhumanță ciobanii rumâni.

Ionuț Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Newsletter

Citește și

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Vladimir Creţulescu, reconstruiește o etnogeneză în ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction d’une identité nationale”

Recent am citit o carte cu adevărat excepțională, scrisă de Vladimir Crețulescu și intitulată sugestiv ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.