Sfinții Închisorilor comuniste – file de pateric și filocalie

Cunoscuți călugări sfințiți în lupta cu forțel întunericului ca Avva Antonie cel Mare, fugit din persecuțiile alexandrine, primul monah, și avva Moise Etiopianul sunt citați în pateric. Exemplele lor de credință au fost, peste aproape 2000 de ani, un model și un îndemn de luptă exemplară pentru tinerii martiri închiși în temnițele comuniste. În pateric, ca și în mărturiile moștenite de la Sfinții Închisorilor comuniste din România avem aceași luptă dintre bine și rău, dintre Lumină și întuneric. Același război duhovnicesc văzut sau nevăzut i-a marcat în ”rugul aprins” al inimii și trupului, într-un mod similar, și pe părinții pustiei și pe tinerii închiși în temnițele comuniste. Sfinții Închisorilor comuniste au scris, cu sânge și suferințe, noi file în patericul credinței creștinești. Patericul nu este o carte care s-a scris, ci una care se scrie cu fiecare generație de jertfelnici întru Hristoa în lupta pentru mântuirea neamului omenesc. Istoria Sfinților Închisorilor români este o pagină din patericul creștinesc, care se continuă pe calea Învierii. Focul credinței care arde în lupta cu diavolul a aprins inimile călugărilor Egiptului și Siriei, ca și cele ale tinerilor români întemnițați la Jilava, Aiud, Pitești, Mislea, Periprava sau Târgu Ocna. Faptele acestor martiri sunt consemnate în adevărate apoftegme izvorâte din suferința jertfitoare a celor care nu au renunțat la credință în temnițele comuniste. Așa cum s-au scris în pateric, viețile părinților creștini din pustie, lupta jertfitoare a Sfinților Închisorilor comuniste au încrustat cu foculul credinței biruitoare literele de aur ale unor noi fapte duhovnicești în marea carte de istorie a creștinismului. În temnițele și în prigoana comunistă s-au scris noi file de pateric, pe care generațiile noi trebuie să le descopere, redescopere și să le promoveze, ca și carte de învățătură. Readucerea scrierilor, mărturisirilor și a minunilor Sfinților Închisorilor este o datorie testamentară a generațiilor contempoane de a reînnoda legătura omului cu Cerul și de a deschide această carte de învățătură, ce stă alături de Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților și Filocalie. Comunismul a încercat să rupă pe om de cer și să distrugă Biserica ca Mireasă a lui Hristos, prin campania dură și violentă a implementării ateismului de stat. Învățătura Sfinților Închisorilor continuă marea carte a Vieților Sfinților. Deschideți-o și citiți filele care completează Sinaxarul și bucurați-vă că pe aceste meleaguri s-au născut sfinți și cu sângele lor jerfitor au sfințit și răscumpărat pămânul românesc pentru credința întru Hristos. Părintele Teofil Părăian spunea că „în Pateric se spune ca este necesar ca rugăciunea sa fie unita cu faptele, adica lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le urmarim si cu fapta. Sa nu trăim o viața de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu nșste lucruri pe care, într-un fel, am putea sa ni le câstigăm si noi insine. Învățăm din Pateric un lucru foarte important: sa ne ferim noi însine de pricinile relelor și apoi să cerem ajutor de la Dumnezeu, pentru ce nu putem face noi.” Astfel, continuând apoftegma putem afirma că, din cartea de învățătură a Sfinților Închisorilor descoperim adevărata cale spre mântuirea neamului românesc și omenesc. Hai să deschidem cartea acestor vieți de sfinți contemporani și vom afla fapte, minuni, întâmplări care ne vor zidi sufletește și ne vor fi folositoare la înfățișarea înfricoșătoarei Judecăți de Apoi!

Sfinții Închisorilor comuniste ne-au lăsat o moștenire vie și lucrătoare de a deveni mai drepți, mai curați, mai demni, iar sufletele noastre primenite prin rugăciune și fapte bune, să-L primească pe Hristos, pentru ca și Chipuri ale Domnului să ne mântuim. Țelul omului nu este viața, ci Învierea și câștigarea vieții veșnice: Să stăm de-a dreapta Tatălui în Împărăția cerească. Jertfa pentru credința lucrătoare și adevărată a Sfinților Închisorilor este testamentară. Comunismul sovietic nu a fost altceva, decât o altă formă laică ”imperială” a răului de dinainte de Constantin cel Mare. URSS-ul, așa cum l-a numit Ronald Regan ca ”imperiul răului” a fost la fel Imperiul roman înainte de 313. De aceea, există o similitudine dintre Sfinții Închisorilor și martirii aruncați leilor de împărații Nero sau Dioclețian. Lupta pentru apărarea credinței a fost jertfelnică, revelatoare și mântuitoare. Sfinții Închisorilor comunsite s-au bătut cu diavolul asemenea călugărilor din pustia egipteană. ”Pustia” era în secolul XX societatea și regimul totalitar comunist, de inspirație sovietică. În acest context, al luptei cu forțele răului, Sfinții Închsiroilor au scris file din viața universală a sfinților. Sfinții Închisorilor au fost ostași trăitori și luptători ai credinței împotriva forțelor întunericului pentru a păstra credința și a arăta contemporanilor calea spre Lumină. Sfinții Închisorilor au fost ostași ai Bisericii, niște cruciați care au înfipt din inima de foc a credinței sulița Sfântului Gheorghe în trupul de carne și întuneric al balaurului comunist. Viața și minunile Sfinților Închisorior reprezintă un nou, și în același timp, pateric al învățăturii creștine din care învățăm drumul spre mântuire. Un tânăr anticomunist, care a făcut parte din partidul național-țărănesc, Mihai Dionisie a fost arestat la 17 ani în 1948 şi a îndurat 10 ani de schingiuire, foamete şi groază. Torturat prin diferite metode nu a renunțat la credința în Dumnezeu. „Eram izolaţi fiecare într-o celulă, nu puteam comunica între noi decât prin alfabetul Morse. Când ne-au depistat sistemul de comunicare a început „îmblânzirea” prin bătăi până la sânge. Nu prea mai erai om după astfel de schingiuiri”, povesteşte Mihai Dionisie. Una dintre metodele cele mai dure de bătaie era „la tălpi”. Deţinuţii erau descălţaţi şi bătuţi cu bastoane de lemn sau de metal. La Galaţi mai existau trei metode de bătaie crunte:covorul, rotisorul şi ringul. Nici plutonul de execuție nu l-a făcut să renunțe la credința în Dumnezeu. „În 1956, când era Revoluţia din Ungaria, la Gherla s-a creat o adevărată revoltă. Pe vremea aceea nu aveai voie să vezi afară. Geamurile aveau obloane. În semn de revoltă, toţi deţinuţii au dat jos obloanele. S-au răzbunat şi ne-au zdrobit în bătaie. Cel mai cumplit lucru care se petrecea acolo era faptul că ucideau în sufletele oamenilor credinţa în Dumnezeu, te forţau să-ţi urăşti semenii. Închisorile erau pline de oameni nevinovaţi” , povesteşte cu groază Mihai Dionisie. A trecut pe la închisorea din Gherla, unde era bătut cu bestialitate fiind înfășurat intr-un covor. Cel mai cumplit moment l-a trăit în ziua în care trebuia să fie eliberat. „Pentru că am refuzat să devin colaborator al Securităţii, m-au pus în faţa plutonului de execuţie ca să semnez. Am văzut moartea cu ochii, dar nu mi-am pierdut credinţa în Dumnezeu şi poporul român. În acel moment a sunat procurorul închisorii şi i-a spus călăului că nu admite executarea sentinţei. Şi acum mă gândesc cu groază la acele momente”, mărturiseşte Mihai Dionisie. (https://historia.ro/…/marturii-din-temnitele-iadului…). Din acest aluat sufletesc puternic s-au zidit caracterele unei generații excepționale de Sfinți ai Închisorilor, ce au devenit prin mărturisire, adevarate file de pateric și din filocalie. ÎPS Arhiepiscop Justinian Chira a sintetizat emblematic ceea ce înseamnă la scara veșniciei neamului Sfinții Închisorilor comuniste. „Toți aceștia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncați în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispășească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Și chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuți în rândul sfinților, ei nu trebuie să fie trecuți în rândul sfinților. Ei sunt sfinți prin sacrificiul lor.” Părintele Iustin Pârvu, care a pătimit 21 de ani în închisorile comunist pentru credința sa în Hristos a descris zbuciumul sufletesc din catacombele concentraționare ale regimului bolșevic: ”Nu aveți cum să cunoașteți deprimarea sufletească a omului din timpul anchetelor. Cum așteptai să se deschidă deodată zăvorul și brusc se trântea ușa la perete și nu știai pe care îl ia. Îl luau și ți-l duceau pe la 2, 3 în miezul nopții și îl aruncau ca pe un sac, tot plin de sânge, nenorocit, nu se mai putea mișca. Venea de la scaunele de tortură unde te învârteau sub loviturile permanente pe care la un moment dat nu le mai simțeai. Apoi te aruncau pe jos, turnau 2, 3 găleți de apă pe tine ca să-ți revii și în felul acesta. Dan Lucinescu povestea câte o frumusețe de film, romane. Îmi amintesc și până acum una dintre viețile sfinților pe care le povestea adeseori pentru înviorarea și redresarea noastră. Dacă nu ar fi fost istoriile acestea frumoase, poeziile lui Radu Gyr, ale lui Nichifor Crainic care au circulat prin celulele disperate ale Aiudului sau ale altor pușcării, apoi greu ne-am fi descurcat. Fiindcă, să știți, nu e un rău mai mare ca acesta: să-l pui pe om să n-aibă nicio ocupație. Și această ocupație, trebuia să o inventezi. Și unde era refugiul? Era în tine însuți. Tu trebuia să-L hrănești pe Hristos, să-L întâlnești pe Mântuitorul acolo, înlăuntrul tău, în rugăciune. A fost greu la început de luat pușcăria în conținutul ei, pentru că noi, ca tineri, nu ne dădeam seama în ceea ce privește rostul nostru de suferință de acolo. Ne gândeam fiecare la niște vinovății foarte simple adunate într-un dosar pe care ți-l încheia Securitatea. O ședință pe care ai făcut-o prin anii ’40 sau eu știu când, acum devenise monument de condamnare, monument de acuză, să curgă anii, dragii mei, până la 200.000. Atâția ani de condamnări avea Aiudul până în 1954. Vă puteți imagina ce condamnare putea să aibă un tânăr de 18, 20 de ani? Primea 30 de ani, când în Occident, de pildă, la o asemenea activitate, îi dădeau o amendă sau trei luni. Aici, în Răsărit, luai ani și ani, de la 20 de ani în sus, condamnări grele!”. Iustin Pârvu s-a ținut dârz la proces și în anchete. El știa că lupt alui este duhovnicească în răzbiul nevăzut. ”Când am fost întrebat de complet după ce s-a terminat procesul dacă fac anii de condamnare, le-am răspuns și eu: – Când or mai face și cei care ne condamnă atâția ani. Interesant e faptul că acest complet de judecată care ne-a condamnat pe noi în 1948, a fost completul de judecată de la Iași care a condamnat comuniștii în 1940-1941. Și atunci ăștia i-au folosit să-și poată spăla mâinile, dându-le legionarilor ani cu nemiluita ca să-i reabilităm pe comuniștii condamnați de către noi în 1940. Și atunci comuniștii erau foarte „deștepți”. În momentul în care s-a terminat procesul, pe noi ne-au repartizat în pușcării de execuție, completul de judecată a fost arestat și pus în ultimul vagon să meargă la Ploiești ca să-și execute și ei condamnarea, că „cine sapă groapa altuia, cade el în ea”. Și completul de judecată de la Iași și-a făcut și el execuția. Și în felul acesta, pușcăriile noastre au devenit mănăstiri, au devenit locuri de formare creștină și de mărturisire a adevărului creștin-ortodox.” (Părintele Justin în dialog cu colegul Dan Lucinescu, Revista Atitudini, Nr. 62, 2019). Jertfa exemplară a acestei generații – asemenea primilor creștini – din temnițele comuniste sunt de fapt cronici trăitoare din viețile sfinților, iar crezul și lupta mărturisitorilor secolului XX simolizează file de pateric. Numele martirilor anticomuniști au intrat în cartea vieților sfinților. Mărturiile lor sunt adevărate îndreptare de credință, precum și o nouă pagină din filocalie.

Ionuț Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Newsletter

Citește și

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Despre iertarea mântuitoare la Bartolomeu Anania în temnița comunistă

Iertarea este evanghelică și înseamnă un prim pas spre...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea în aer. După dezbaterea recentă a candidaților republican și democrat de la CNN, a reieșit...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.