Ca elev la Liceul de Filologie–Istorie clujean am auzit doar lucruri encomiastice despre istoricul Camil Mureșanu, care provenea dintr-o familie cu rădăcini istorice în Ardeal. Încă din anii ’80 era considerat un „lord” printre istoricii clujeni. Publica destul de des în revistele culturale locale ”Tribuna” și ”Steaua”, așa că, înainte de a intra la Facultatea de Istorie, mă familiarizasem cu numele lui Camil Mureșanu. Era genul de istoric de catedră; nu cobora în agora sau la cafenelele clujene „printre muritori”. Era acel tip de persoană din lumea academică care nu se cobora din „turnul de fildeș” al științei. Păstra o distanță rece, dar jovială. Era și o formă de protecție în fața decadentei lumi comuniste din întunecatul deceniu optzeci, când ideologia, împletită cu foamea și frigul, făcea ravagii în mediul cultural românesc, degradat de tezism și propagandă. Odată cu începerea cursurilor la facultate m-am întâlnit personal cu profesorul, care era identic cu imaginea pe care mi-o făcusem: distins, distant, academic și de o politețe articulată. Ca profesor l-am avut în anul III la cursurile de istoria universală, istoria presei și istoria națiunilor moderne, pe care le preda ori în sala „Vasile Bogrea” din sediul central, ori într-o săliță la Institutul de Istorie de pe strada Napoca. Intra la oră fixă la curs, saluta și apoi, cu o voce mlădioasă, cita cursul fluent. Făcea doar câteva paranteze acolo unde credea că trebuie să explice. Ne cam durea mâna la cursurile domniei sale. Nu se auzea ”nici musca” în timpul cursurilor. Nimeni nu avea îndrăzneala să comenteze sau să vorbească neîntrebat. Camil Mureșanu era o forță tutelară a Facultății de Istorie în acei ani. Se simțea la dânsul o predispoziție spre cultura anglo-saxonă, în special britanică, dar și americană. În pauze se vorbea despre călătoriile sale în Anglia și SUA înainte de 1989. În vremurile acelea ni se părea că fusese pe Lună. La examene nu era sever, dar trebuia să cunoști materia predată. Era de o exigență ponderată. Greu se lua nota 10 la el. Îmi amintesc că m-am învârtit în jurul notei 9 la examenele dânsului. La facultate numele lui Camil Mureşanu era şoptit cu o adâncă şi subtilă reverenţă. Mai şi făceam greşeli sau glume cum să-l numim: Mureşan sau Mureşanu. Nu mai era decanul facultăţii, dar prezenţa sa impunea un respect omnipotent, atât studenţilor cât şi corpului didactic sau de cercetători clujeni. Studenţii îl numeau ”Lordul”, pentru faptul că susţinea cursurile pedant şi cu o prestaţie englezească. În comunism, Camil Mureşanu care a beneficiat de burse şi stagii de cercetare în Anglia şi SUA de unde a preluat distincţia profesorilor anglo-saxoni, pe care a încercat să o impună balcanismului profesoral românesc, ca o legătură subtilă a prezentului cu tradiţia interbelică şi cea universitară occidentală, care să acopere grobianismul impus de stilul didactic comunist îmbibat de marxism şi leninism. Ca de fiecare dată începea cursul la ora fixată şi cu vocea lui modelată de o dicţie persuasivă şi în acelaşi timp caldă ne cuprindea pe toţi studenţii în lumea adevărului istoriografic. Istoricul era deja o legendă din timpul vieţii sale, un Matusalem al istoriografiei româneşti. Noi toţi studenţii lui îmbătrâneam numai Camil Mureşanu rămânea veşnic acelaşi spirit viu, o emblemă a Clujului cultural. Camil Mureşanu i-a fost profesor lui Ioan Aurel Pop, Ioan Drăgan, George Maior, Emil Boc, Ioan Bolovan, Ion Novăcescu, Virgil Ţîrău sau lui Ovidiu Pecican. De fapt, toată generaţia de istorici sau de personalităţi ale ştiinţelor sociale clujene i-au fost studenţi lui Camil Mureşanu. În general, nu făcea pauze în timpul cursului şi evita dialogul cu studenţii pentru a nu perturba cursul expunerii. Camil Mureşanu încheia cursul la ora fixată pentru pauză, după care începea un dialog informal cu studenţii pentru a clarifica anumite aspecte mai complicate ale cursului. Camil Mureşanu era specializat pe istoria revoluţiei burgheze din Anglia şi pe războiul de independenţă american. Generaţiei mele i-a predat istoria modernă universală, istoria presei şi despre naţionalism. A şi scos o carte excelentă despre ideea de naţiune, prin 1996. Camil Mureşanu, ca fiu al preotului greco-catolic Murăşanu din Turda, era un fin susţinător al tezelor Şcolii Ardelene. Nu preda tezist şi refuza formulele schematice ale limbajului de lemn marxist. Anii au trecut şi cu Camil Mureşanu deja un renumit academician, chiar preşedinte de filială locală, m-am reîntâlnit de numeroase ori în biroul domniei sale de director al Institutului de Istorie „George Bariţiu”. Am colaborat cu dânsul pentru lucrarea mea de doctorat despre Clujul Universitar 1944 – 1948. Camil Mureşanu a fost un tânăr asistent în vremea când Valeriu Anania conducea greva studenţească din 1946. Nu s-a implicat în politica de atunci. Considera că rolul profesorului era la catedră şi al istoricului în arhive şi biblioteci, nu în arena publică. În această chestiune nu am fost mereu de acord cu istoricul. După ce m-am angajat în administrația locală, am mai avut contacte cu domnia sa destul de des, prin natura slujbei. Mă primea cu amabilitate la biroul său de la etajul întâi al Institutului de Istorie, unde mi-a oferit cu amabilitate și interviuri pentru lucrările mele despre Clujul universitar și perioada 1944–1989. Am contribuit și eu, modest, la acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca în 1997. În ultimii ani m-am reîntâlnit cu Camil Mureșanu, care devenise un bătrânel jovial, cu care am mai colaborat pe linie administrativă. A venit odată la Primărie personal să-mi ofere o declaraţie scrisă despre universitatea clujeană în perioada comunistă pentru o carte la care lucram. Era acelaşi lord, demn şi vertical, aşa cum l-am cunoscut la catedră când eram student. Într-o dimineață, înainte să moară, m-a căutat la birou și mi-a dăruit o descriere a Clujului din tinerețea sa, atunci când coborâse de pe dealul Feleac venind dinspre Turda—un oraș perceput ca un uriaș șarpe de lumină noaptea.
Camil Bujor Mureșanu este și acum un nume simbolic în peisajul istoriografiei românești. S-a născut pe 20 aprilie 1927, în orașul Turda, județul Cluj, într-o familie cu rădăcini adânci în cultura greco-catolică, deținută de preotul Teodor Murășanu, un patriot desăvârșit educat la școala memorandismului politic și cultural. Camil Mureșanu a avut parte de o educație solidă, avându-și studiile preuniversitare la Liceul „Regele Ferdinand“ din Turda, unde a obținut diploma de bacalaureat în 1946. Urmând cursurile Universității „Victor Babeș“ din Cluj-Napoca, Mureșanu a absolvit Facultatea de Istorie în 1950, cu rezultate notabile. Dragostea sa pentru cunoaștere și dorința de a împărtăși istoria cu alții l-au îndemnat să își continue parcursul academic, culminând cu obținerea titlului de doctor în istorie în 1971, sub îndrumarea acad. Ștefan Pascu. Cariera sa universitară a fost una distinsă, activând în diverse funcții de-a lungul decadelor, de la preparator universitar la Institutul de Istorie și Filosofie din Cluj, până la profesor universitar și consultant până în 2008. Mureșanu a fost decan al Facultății de istorie-filosofie în perioadele 1968-1976 și 1981-1989, demonstrându-și abilitățile de lider și coordonator în plin ceaușism. De asemenea, a avut un impact semnificativ asupra educației istorice moderne, coordonând teze de doctorat și pregătind noi generații de istorici profesioniști.
Domeniile de cercetare ale lui Camil Mureșanu au fost variate, acoperind istoria universală a secolelor XVIII și XIX, istoria Europei din secolele XV-XX, precum și istoria Statelor Unite ale Americii. Contribuțiile sale includ studii esențiale asupra istoriei presei, tiparului și cărții, dar și aprofundarea istoriei economice și sociale a Transilvaniei. Printre lucrările sale de referință se numără „Ioan de Hunedoara și vremea sa“ (1957), „Focul ocrotit de ape: revoluția burgheză din Țările de Jos“ (1960), ”Erdély története”, vol. 2, [1964, în colab.], ”Imperiul britanic” ( Ed. Științifică, 1967); ”Monumente istorice din Turda, (1968); ”Beziehungen zwischen der rumänischen und sächsischer Forschung im 19. und 20. Jahrhundert, în: Wege landeskundlicher Forschung”, K(öln-Wien 1988); ”Națiune, naționalism. Evoluția naționalităților”, Centrul de Studii Transilvane, (1996), ”John Hunyadi. Defender of Christendom”, Iași-Oxford-Portland (2001).și „Istoria românilor: De la universalitatea creștină către Europa „patriilor““ (2001). Nu a scris mult dar a construit o bibliografie prorie condensată. Aceste lucrări nu doar că îmbogățesc cunoștințele contemporanilor săi, dar continuă să fie surse de studiu și inspirație pentru cercetători și studenți chiar și în prezent. Contribuțiile sale au fost recunoscute pe plan național și internațional. A fost distins cu Premiul de Stat al Academiei Române în 1976 și cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Ofițer. De asemenea, a primit titluri de Doctor Honoris Causa de la mai multe universități, incluzând Universitatea din Oradea (1999), Universitatea de Vest din Timișoara (2002) și Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia (2007). Camil Mureșanu a fost apreciat nu doar în mediul academic, ci și în comunitate. A primit onoruri de cetățean de onoare din partea orașelor Cluj-Napoca, Turda și Blaj, fiind un simbol al valorilor culturale și educaționale românești.
Camil Mureșanu nu a fost doar un istoric remarcabil, specializat pe medievalul târziu și modernitate, ci și un mentor dedicat. Mulți dintre studenții săi au devenit figuri proeminente în domeniul istoriografiei și al științelor umaniste, purtând mai departe moștenirea sa intelectuală de acuratețe și finețe documentară. Prin abordarea sa pedagogică deschisă și încurajatoare, Mureșanu a reușit să inspire curiozitatea și dorința de a explora trecutul, insuflând un sentiment de responsabilitate față de patrimoniul cultural și istoric al României. Lucrările sale, adesea incluzând analize detaliate și perspective originale, au reușit să conecteze discuțiile despre istorie cu problemele contemporane, subliniind relevanța continuă a studiului trecutului în contextul actual. Această abordare a contribuit la popularizarea istoriei ca disciplină academică în rândul tinerilor, având un impact semnificativ asupra formării identității naționale și a conștiinței critice. Într-o lume în care evenimentele istorice se desfășoară rapid și tehnologia schimbă modul în care percepem informația, munca lui Camil Mureșanu ne îndeamnă să ne reconectăm cu valorile fundamentale ale istoriei. Este esențial ca educația istorică să evolueze, dar să păstreze și esența învățăturilor oferite de personalități ca Mureșanu. Contribuțiile lui Mureșanu rămân astfel un ghid important pentru studenți, cercetători și pasionați de istorie în a naviga complexitatea și diversitatea experiențelor umane prin timp. Camil Mureșanu a reprezentant un angajament continuu față de educație, cercetare și dialog intercultural ca o paradigmă pentru a forma o societate care valorizează cunoașterea, înțelepciunea și respectul reciproc. A fost un istorci universitar prin stil și metodă. Nu a dorit să fie controversat, fapt ce opera istorică azi să pară totuși prea clasică.
Moartea sa pe 21 februarie 2015, la Cluj, la 87 de ani, a lăsat un gol în comunitatea academică românească, dar și o moștenire valoroasă care continuă să inspire generații întregi. Moartea sa a fost nu doar o pierdere personală pentru familia sa, dar și o pierdere pentru comunitatea academică. Moștenirea sa continuă să inspire nu doar istorici, ci și toți cei care cred în puterea educației și în valoarea istoriei ca un instrument de înțelegere și conectare a oamenilor. Activitatea sa didactică a fost o pledoarie conștientă pentru importanța cunoașterii istorice în formarea unei societăți bine informate și pentru construirea unor punți durabile între culturi, un deziderat care rămâne relevant și astăzi. Camil Bujor Mureșanu reprezintă și azi la ani de la trecerea la cele veșnice, fără îndoială, o figură emblematică în istoria recentă a României, nu doar prin cercetările sale exhaustive, ci și prin impactul său educațional și cultural. Moștenirea sa continuă să inspire nu doar specialiștii în domeniu, ci și comunitatea largă, subliniindu-se astfel importanța istoriei nu doar ca disciplină academică, ci ca un pilon fundamental al identității și conștiinței colective de expresie națională. A fost o călăuză în explorarea trecutului, Mureșanu ne-a învațat ca istoric să ne asumăm responsabilitatea față de viitor prin respectul față de adevăr și trecut. Exemplul său de dedicație și erudiție istoriografică ne ghidează în construirea unei lumi mai bune prin cunoașterea istoriei, bazate pe cunoaștere, izvoare, respect și colaborare între culturi. Stilul său clasiv și britanic îl face universal valabil, dar nu neapărat incitant pentru citiori.
Ionuț Țene