De Mihai Drecin am auzit prima dată ca personalitate publică politică. El venea, ca deputat PUNR, de nenumărate ori în vizită la primarul de atunci al Clujului, Gheorghe Funar, care era și șeful partidului. Eu lucram atunci la serviciul secretariat-protocol al instituției. Apoi a colaborat cu primarul ca membru PRM la începutul anilor 2000. Deși ne-am intersectat de câteva ori la manifestările culturale din Sala de Sticlă a primăriei, domnul profesor Mihai Drecin nu m-a cunoscut personal decât în anul 2008, când întâmplarea a făcut să fie membru în comisia mea de susținere a tezei de doctorat „Clujul universitar 1944–1948” din partea Universității din Oradea. Știu că m-am ocupat personal de cazarea și masa acestuia din partea UBB și am conversat la o cafea și la masa festivă de la „Piramida”. Mi-a plăcut de istoricul Drecin. Era direct în vorbire și avea un simț al demnității de remarcat, mai ales când era vorba de istoria românilor. Laudatio-ul de la doctoratul meu l-a susținut cu acribie și cu mare empatie față de subiect și față de doctorand. I-am rămas moral îndatorat. Anii au trecut și personal nu ne-am mai reîntâlnit; doar am vorbit ocazional la telefon despre situația monumentelor de for din Oradea și din Bihor. A rămas același personaj intransigent și de verticalitate moral-patriotică. Parcursul academic și științific al prof. univ. dr. Mihai Drecin l-am focusat pe contribuțiile sale în istoria financiar‑bancară a Transilvaniei și Austro‑Ungariei și pe rolul în organizarea vieții științifice la Universitatea din Oradea după comunism, (unde profesorul a avut un rol fundamental), precum și pe impactul pedagogic prin coordonarea de doctorate și formarea de tineri cercetători.
Prof. univ. dr. Mihai Drecin s-a născut pe 11 noiembrie 1944 fiind una dintre personalitățile reprezentative ale istoriografiei economice românești contemporane, cu o carieră didactică și științifică desfășurată în principal la Universitatea din Oradea. Specializat în istoria financiar‑bancară și în istoria economică a României moderne și contemporane, Drecin a combinat cercetarea monografică cu activitatea de organizator academic și cea de formator de cadre. După studii liceale la Arad și absolvirea Facultății de Istorie a Universității „Babeș‑Bolyai” (1962–1967), Drecin își finalizează doctoratul la aceeași universitate (1978) cu o teză dedicată monografiei Băncii „Albina” din Sibiu (1871–1918) – o instituție a românismului economic în vremuri grele. Cariera sa începe în 1967 ca preparator, continuă prin etape de asistent și lector și se consolidează prin ocuparea pozițiilor de conferențiar și profesor universitar la Universitatea din Oradea. A exercitat totodată funcții administrative importante: director de liceu pedagogic, prorector al universității și șef de departament, contribuind la dezvoltarea structurilor academice locale. Centrul preocupărilor sale științifice îl constituie: istoria financiar‑bancară a Transilvaniei și a regiunilor central‑europene din vechiul Imperiu Habsburgic; studii de caz privind instituții bancare (în special Banca Albina) și relațiile dintre sistemele bancare regionale și cel al Regatului României (1868–1916); istoria economică și politică a României în secolul XX (1918–1989). Metodologic, Drecin îmbină munca cu entuziasm de arhivă și analiza documentară (rapoarte bancare, acte de fondare, corespondență administrativă) cu abordări comparative între sisteme bancare și cu perspectiva instituțională asupra rolului băncilor în economia națională și regională. Pe acest aspect financiar a scris lucrarea despre Banca Albina (1982) și volumele coordonate privind istoria financiar‑bancară (vol. I, 1996; vol. II, 2001) care se constituie teme de referințe fundamentale pentru studiile despre băncile românești din Transilvania și din spațiul austro‑ungar. A coordonat și editat numeroase volume colective și lucrări de conferință (ex.: 40 de ani ale Facultății de Istorie‑Geografie; Lucrările Sesiunii Naționale a doctoranzilor), care au facilitat diseminarea cercetărilor tinerilor cercetători și consolidarea unui câmp academic local. A avut de-a lungul anilor contribuții în reviste precum ”Historia Urbana”, ”Crisia” sau ”Acta Musei Porolissensis” (ex.: studii despre expoziții, rolul instituțiilor de credit cu capital românesc și despre sovietizarea nord‑vestului Transilvaniei). A susținut peste 307 comunicări, aproximativ 145 de studii și articole publicate, 36 de lucrări de licență și 27 de lucrări de dizertație îndrumate, precum și 45 de doctoranzi conduși până în 2018 — ceea ce indică un impact pedagogic substanțial. Drecin a jucat un rol de prim‑plan în organizarea unor simpozioane naționale și internaționale (de ex.: seria „Muncă, bani, bănci, cultură și politică”), sesiuni dedicate istoriei bancare și activități științifice periodice la Oradea. De asemenea, a coordonat și editat numere și volume de conferințe, fiind implicat în conducerea unor reviste științifice locale și naționale, contribuind la conturarea unei rețele profesionale relevante pentru cercetarea regională.
Contribuțiile lui Drecin s-au focusat pe două direcții complementare: aprofundarea cunoașterii istorice a fenomenelor financiar‑bancare regionale, oferind studii de caz și sinteze care clarifică mecanismele de funcționare și integrare a instituțiilor de credit în economia românească și central‑europeană și pe consolidarea infrastructurii academice la nivel regional prin formarea de doctoranzi, organizarea de conferințe și editarea de volume colective, ceea ce a permis valorificarea și diseminarea cercetărilor locale într‑un cadru profesional. Prin lucrările sale monografice și prin coordonări, Drecin a contribuit la stabilirea unui corpus de referință pentru istoria economică a Transilvaniei. De fapt este cel mai bun pe această tematică din Bihor.
Bibliografia selectivă a lui Drecin este fundamentală pentru scrisul istoric românesc din Ardeal. Amintesc câteva titluri selective: ”Banca Albina din Sibiu – instituție națională a românilor transilvăneni 1870–1918” (1982); ”Istorie financiar‑bancară. Studii asupra băncilor românești din Transilvania 1867–1918.” Vol. I, (Cluj, 1996); ”Istorie financiar‑bancară. Studii asupra băncilor din Austro‑Ungaria 1867–1918”. Vol. II (2001); „Standul instituțiilor de credit cu capital românesc din Transilvania la Expoziția Astrei de la Sibiu (1905)”. A publicat studii de referință în ”Acta Musei Porolissensis, Seria Istorie‑Etnografie”, precum și lucrarea „Români și minoritari în procesul sovietizării nord‑vestului Transilvaniei (toamna 1944‑martie 1945)”, în ”Crisia”, (2000). Drecin a colaborat în volume colective și editări între anii 2004–2020, spre exemplu despre: 40 de ani Facultatea Istorie‑Geografie; Lucrările Sesiunii Doctoranzilor; Maramureșul istoric etc. Domeniul istoriei financiar‑bancare este deschis de Drecin pentru abordări interdisciplinare: integrarea metodologiilor econometrice istorice, studii comparative transnaționale aprofundate și accesul progresiv la arhive digitale. În acest timp, Mihai Dorin Drecin a fost și un politician activ, membru al Parlamentului României. Istoricul a fost deputat PUNR în legislatura 1996–2000. În legislatura 2004–2008, Mihai Drecin a fost senator PRM și a fost validat pe data de 28 octombrie 2008, dată la care l‑a înlocuit pe senatorul Verginia Vedinaș.
Prof. univ. dr. Mihai Drecin este o figură de referință în domeniul istoriei financiar‑bancare și al istoriei economice regionale. Prin activitatea sa editorială, organizatorică și pedagogică, el a contribuit la profesionalizarea și la promovarea studiilor istorice la Universitatea din Oradea și în țară. Lucrarea și activitatea sa oferă baza pentru continuarea cercetărilor asupra relațiilor dintre instituțiile bancare și procesele economice și sociale în spațiul central‑european și românesc. Este din generația patriarhilor istoriografiei bihorene alături de Viorel Faur și Sorin Șipoș. Istoricul este unul care are amprenta operelor de sinteză și este decanul de azi al școlii istoriografice de la Oradea și un continuator al studiilor de istorie economică ale lui Radu Vasile. Stilul său direct și lizibil istoriografic, precum și metodologia comparatistă, face din Mihai Drecin un model pentru noile generații de istorici bihoreni.
Ionuț Țene