Alin Tișe s-a lansat cu mult curaj în lumea artei scrisului, deși este cunoscut în principal ca un politician de succes la nivel local, județean și chiar național. În ciuda acestui statut, Tișe și-a asumat cu hotărâre rolul de scriitor și a început să scrie istorii personale, eseuri și, mai ales, romane. A făcut-o cu talent și cu o bună percepție a publicului. Tișe este hărăzit cu talent literar, iar în subsidiar transpare o tensiune creativă autentică. Autorul se află la cea de-a patra carte, care se adaugă celor apărute în ultimii ani: povestea biografică „Poveste pentru tata”, culegerea de eseuri „Cezarul, Dumnezeu, Iubirea” și romanul fantastic „Fluturele Dor și Floarea de Apă – Religia Iubirii”, acesta din urmă apărând și în traducere în limba maghiară. Tișe a debutat cu o autobiografie romanțată și a continuat cu eseuri scrise fără citate din alte cărți, pentru a spori originalitatea, publicând ulterior romane. Alin Tișe creează o lume paralelă, dar totuși unită la capete simbolice, îmbinând cu măiestrie îndeletnicirile politicianului cu vocația de romancier. Prin romanele sale, se încadrează, de fapt, în curentul realismului magic. Cel mai recent, romanul „Iubirea căutată prin păcate – IoVa” de Alin Tișe, apărut la Editura Actual din Cluj-Napoca, se înscrie în tradiția realismului magic, îmbinând elemente fantastice și onirice cu realități concrete ale vieții cotidiene. Alin Tișe, cunoscut mai ales ca politician, își asumă rolul inedit de romancier, explorând teme profunde precum iubirea, păcatul, speranța și sacrificiul, toate în contextul unei povești transilvănene. Noul roman are o structură narativă densă, ce amintește de nuvelă, pe care autorul o cadrează prin suprapunerea de planuri și perspective incongruente la nivelul beletristic de roman.
Lansarea romanului „Iubirea căutată prin păcate – IoVa” a avut loc la MINA Museum din Cluj-Napoca la sfârșitul anului trecut, oferind cititorilor o experiență multidimensională, unde cuvintele s-au împletit cu o atmosferă vizuală și muzicală captivantă. Romanul este structurat în două părți: prima parte tratează destinul tragic al unei familii și relațiile complexe dintre iubire și păcat, inspirate din realitatea zonei Caolin-Aghireș, Mocirloasa, Mănăstireni – locul copilăriei autorului, o zonă telurică. Această secțiune subliniază fragilitatea iubirii și impactul nedreptății în viața personajelor. Alin Tișe și-a lansat a patra carte, declarând că romanul este „un drum de întoarcere acasă, cu inima în palme”, o carte specială în care unele dintre rudele sale apropiate se regăsesc în personajele poveștii. Deși politicianul menționează public că nu se consideră scriitor, ci doar un om care scrie așa cum îi dictează sufletul, această afirmație este, însă, contrazisă de profesionalismul artistic remarcabil. Alin Tișe gestionează cu talent și acribie tehnicile prozei. Stilul său poate fi încadrat în capitolul realismului magic autohton, cu motive și subiecte legate de spiritualitatea montană și de spațiul blagian al Ardealului. Descrierile din roman par a fi desprinse din nuvelele lui Ioan Slavici, Pavel Dan sau Ion Agârbiceanu. Descoperim un sens descriptiv de tip frescă.
„Realismul magic”, „realul miraculos”, „realismul vrăjitoresc” – aceste concepte, surprinse cu o acuratețe literară de apreciat la Alin Tișe, se regăsesc în literatură, pictură, film și în alte domenii, având toate în comun „acceptarea magicului în lumea rațională”. „Realismul magic” este, uneori, un fel de „fabulism”, referindu-se la convențiile fabulei, miturilor și alegoriei. Tișe jonglează cu măiestrie cu temele și aspectele tramei dramatice, reușind să construiască o perspectivă arhetipală asupra unui timp transilvan aproape anistoric. În roman, Alin Tișe folosește detalii mai degrabă descriptive decât riguros realiste. Pentru autor, realismul se manifestă mai degrabă prin aluzii și prin modul în care fantasmele conturează o situație, decât prin prezentarea crudă a realității. În viziunea lui Alin Tișe, realismul magic se produce atunci când un cadru narativ extrem de detaliat și realist este invadat de elemente prea stranii pentru a fi considerate plauzibile. Romanul „IoVa” transmite o emoție stranie, în special atunci când spațiul magic al „Lagunei Albastre” se interferează cu istoria minei alăturate și cu destinul Copacului Vieții, ale cărui rădăcini, atât fizice cât și tainice, îl leagă de un sat care aspiră la salvarea prin intermediul unui blestem originar.
„IoVa” este un roman original, cu o tematică ardeleană seducătoare, care amintește și de romanele prozatorilor D.R. Popescu, Fănuș Neagu sau Augustin Buzura. Romanul vorbește despre frumusețea sufletelor personajelor, iar prin iubirea care triumfă în carte, oamenii se pot salva. Romanul este o incursiune atemporală despre copilărie, poveștile bunicilor și ale rudelor. De altfel, paginile descriptive cu un realism plastic despre viața în mină sunt preluate de autor din poveștile bunicului, care a fost miner. Astfel, în roman, locurile natale rurale devin personaje, iar lacul „Laguna Albastră” o realitate care devine martoră a istoriei iubirii unor personaje din medii sociale diferite și, ulterior, martorul tăcut al incestului dintre mamă și fiu, fapt ce va duce la o tragedie și la bine cunoscutul mit al înecatului în valurile albastre, învăluite totuși în mister. La Alin Tișe, iubirea este indisolubil legată de păcat, iar păcatul de iubire. Spre deosebire de conceptul creștin de iubire izbăvitoare, aici ea este cutremurătoare și dramatică. „Iova” poate fi și o interpretare simbolică a suferinței lui Iov din Vechiul Testament.
A doua parte a romanului îl introduce pe personajul miraculos IoVa, simbol al speranței și sacrificiului. „IoVa” – o prescurtare a lui Ion Vasile Pietrar – se îndrăgostește de o fată dintr-un sat lipsit de aspirații și, pentru a trăi iubirea adevărată, renunță la nemurire, alegând să devină muritor. Această transformare permite comunității să își redescopere capacitatea de a visa și de a spera, subliniind mesajul central al romanului: adevărata valoare a existenței este dată de iubire și sacrificiu total. Și aici personajul central este transfigurat și devine Copacul Vieții, care se leagă prin tainice rădăcini și mesaje de viața întregului sat, ca un bluestem, dar și ca răscumpărător. „Unii mor o dată, alții în fiecare zi” constituie un leitmotiv în opera autorului. Tișe folosește un stil liric și introspectiv, reușind să creeze o legătură profundă între cititor și trăirile acestuia, accentuând autenticitatea, tainele și frumusețea sufletului uman. Romanul transpune cititorul într-un ținut de legendă, din vremea lui „Sfarmă-Lemne” și „Sfarmă-Piatră”, într-o manieră interpretativă eliadiană. Paginile omagiale dedicate femeilor reflectă sensibilitatea autorului, propunând o viziune asupra feminității care transcende aparențele. Femeile sunt ca apele adânci: atrag prin frumusețe și sunt în același timp periculoase. Realismul magic, ca orientare literară, este exploatat de Tișe prin descrierea unor situații și stări care combină elemente reale cu cele supranaturale, invitând cititorii la reflecție asupra condiției umane. Această abordare permite o interferență între rațional și irațional, făcând loc unei explorări mai adânci a emoțiilor și trăirilor interumane. „IoVa” este un roman cutremurător, care zguduie sufletul cititorului. Nu este o lectură comodă pentru cel care-l parcurge. Dar descrierile plastice ale minei străvechi și ale „Lagunei Albastre”, existentă în satul Aghireș, sunt autentice imnografii ale unui tărâm magic, ce îmbină realismul cu fantasticul într-o manieră eminesciană. Copacul Vieții, originar din basmele românilor, este cel care leagă și dezleagă destinul noului făt-frumos, care se auto-descoperă și salvează comunitatea prin iubire. Tișe și-a însușit o fascinantă mitologie populară, pe care a transfigurat-o și inclus-o în textul romanului, pentru a-și exprima intențiile și temerile personajelor. La autor, lumina și întunericul sunt nemuritoare și conlucrează. Nu putem trăi fără ele, la fel cum nu poate exista iubire fără păcat. Iubirea în opera lui Tișe este mai degrabă Eros, și nu Agape, în sensul grecesc al termenilor.
Tișe folosește și tehnici moderne de scriere a operei literare. Și-a însușit instrumentarul prozei. În romanul „Iova” regăsim două povești care se leagă prin secretul cărții descoperite în turla bisericii. Descoperim un roman inclus în alt roman, prin intermediul acelei cărți magice care continuă narațiunea. Nu întâmplător romanul este împărțit în două, iar paginile dintre coperți au culori diferite. Jumătate sunt albe, exemplificând iubirea interzisă din stufărișul „Lagunei Albastre”, iar a doua parte a romanului are filele îngălbenite, reprezentând povestea lui IoVa, blestemul și Copacul Vieții. Iubirea profană, ne-mântuitoare, îmbină ambele planuri narative, iar blestemul, deși previzibil, poate fi anulat doar prin iubire și renunțare la nemurire. Astfel, iubirea devine sinonimă și chiar mai importantă pentru autor decât nemurirea. Iubirea este cea care salvează și mântuiește, chiar prin păcat, personajele și pe cei din preajmă. Aceasta este originalitatea care transformă romanul lui Alin Tișe într-o paradigm eminesciană. Romanul „Iubirea căutată prin păcate – IoVa” reprezintă o lucrare literară densă, care provoacă cititorul să își interogheze propria existență, care luminează și ajută la descoperirea frumuseții autentice din interior și la înțelegerea faptului că iubirea și sacrificiul sunt esențiale, un catharsis necesar în călătoria fiecărei vieți. Tișe reușește să înfățișeze universuri paralele unite prin iubire, în care magia este acceptată ca parte integrantă a realității, promovând totodată o introspecție asupra valorilor umane fundamentale. Acestea se împletesc doar prin iubire, care, în viziunea autorului, devine esența nemuririi, fără a mai fi nevoie de o eternitate convențională. O abordare interesantă și originală a autorului. Cred că Alin Tișe a trecut pragul de la politician la scriitor. Cu adevărat!
Ionuț Țene