Există în mentalul colectiv din Ardeal, datorită producției istoriografice care a arătat o empatie deosebită Bisericii greco-catolice unite cu Roma desființate de regimul comunist în anul 1948, faptul că doar această biserică ar fi dat sfinți și mucenici. Adevărul este că biserica majoritară a poporului român a născut numeroși sfinți și martiri, chiar dacă ierarhia și, în special, Patriarhia au colaborat pentru supraviețuirea Bisericii Ortodoxe cu statul comunist ateist. Biserica Ortodoxă Română (BOR) a dat, în perioada comunistă, o lungă listă de martiri și mucenici. Aceștia, preoți sau ierarhi simpli, au suferit din cauza regimului totalitar. Lista este cu mult mai lungă, dar ar fi nedrept să nu-i enumerăm măcar pe câțiva dintre ei: Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Iustin Pârvu, Profesorul Dumitru Stăniloae, Părintele Constantin Galeriu, Arhimandritul Benedict Ghiuș, Părintele Ioan Negruțiu, Părintele Nil Dorobanțiu, Ieromonahul Sofian Boghiu, Sandu Tudor (fost stareț la Rarău, unde numele lui de schimnic a fost Daniil), Părintele Nicolae Grebenea, Antonie Plămădeală, Părintele Arsenie Boca, Părintele Petroniu Tănase, Părintele Dimitrie Bejan, Părintele Mina Dobzeu, Părintele Ioan Bunea, Părintele Ilie Lăcătușu, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Părintele Zosima Oancea și Episcopul Nicolae Popovici. Și mulți alții, asemeni lor. Deși BOR este acuzată de unii istorici că a colaborat cu regimul comunist ateist pentru a nu se desființa sau a i se diminua aproape total activitatea și importanța social-religioasă, cum s-a întâmplat în URSS, Albania, Bulgaria sau Iugoslavia, Biserica Ortodoxă Română a umplut cerul României de sfinți.
În anul 2017, sub binecuvântarea IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Părintele Dr. Ștefan Zara a coordonat și publicat o lucrare de referință despre viața și activitatea Patriarhului Iustinian Marina, concentrându-se pe o abordare obiectivă și bazată pe surse de arhivă, menită să clarifice aspectele controversate ale mandatului acestuia în perioada comunistă. Cartea, intitulată „Patriarhul Justinian Marina. O viață închinată Bisericii și Neamului”, apărută la Editura Praxis din Râmnicu Vâlcea, se distinge prin utilizarea de noi date documentare și o abordare ce ține de acribie, evitând clișeele și judecățile sumare despre biserica noastră sub regimul totalitar comunist. Lucrarea prezintă o imagine nuanțată a celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) – Iustinian Marina, o figură istorică complexă, a cărei activitate a fost marcată de compromisurile și constrângerile regimului comunist. Elementul central al lucrării este cercetarea extinsă în arhivele statului și ale Bisericii. Părintele Dr. Ștefan Zara a exploatat documente inedite din Arhivele Consiliului Securității Statului (fostul fond informativ), Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, Arhivele Patriarhiei Române și fonduri documentare interne. Aceste surse i-au permis autorului să clarifice aspectele legate de relația cu autoritățile comuniste. Lucrarea detaliază strategiile de supraviețuire și de apărare a intereselor Bisericii într-un context ostil, arătând cum Patriarhul a navigat între presiunile ideologice și responsabilitatea pastorală. Sunt prezentate documente care atestă eforturile diplomatice ale Patriarhului Iustinian de a consolida poziția Bisericii Ortodoxe Române pe plan internațional. Activitatea socială și edilitară a Patriarhului este de asemenea evidențiată, oferind date concrete despre inițiativele sale de consolidare a așezămintelor monahale, tipografiilor și învățământului teologic, în ciuda adversităților perioadei. Autorii coordonați de Părintele Dr. Ștefan Zara abordează subiectul cu o rigurozitate științifică notabilă și pun în balanță documentele oficiale cu mărturiile personale și rapoartele informative, oferind o perspectivă echilibrată. Faptele sunt prezentate în contextul istoric complex al Războiului Rece și al ateismului militant de stat, în stil sovietic permițând cititorului să înțeleagă deciziile luate de Patriarh, dincolo de simpla condamnare sau elogiere.
Lucrarea „Patriarhul Justinian Marina. O viață închinată Bisericii și Neamului” reprezintă o contribuție valoroasă la istoriografia Bisericii Ortodoxe Române, oferind o imagine detaliată și documentată a unei personalități marcante, a cărei moștenire este încă subiect de dezbatere. Utilizarea surselor de arhivă inedite și abordarea obiectivă fac din această carte un instrument esențial pentru înțelegerea acelei epoci. Aceasta nu doar că luminează aspectele mai puțin cunoscute ale interacțiunii dintre Biserică și regimul comunist, ci și relevanța lui Iustinian Marina ca lider spiritual și administrator al unei instituții aflate sub presiunea unei ideologii totalitare. În cadrul exhaustivului compendiu realizat de Părintele Dr. Ștefan Zara se găsește un articol interesant scris de academicianul Emilian Popescu, un eminent teolog și luptător anticomunist pe plan spiritual. Emilian Popescu, născut pe 20 februarie 1928 în comuna Orlești, județul Vâlcea, a fost un renumit teolog și istoric, recunoscut de lumea academică. Provenind dintr-o familie cu șapte copii, tatăl său, Georghe Popescu, era cântăreț bisericesc, influențând astfel parcursul său profesional. A urmat Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea între 1940 și 1947, apoi a studiat la Facultatea de Filologie din București, specializându-se în limbi clasice (1948-1952). În 1955, a obținut diploma de licență la Institutul Teologic Universitar din București, cu o teză pe tema Sfântului Grigore Palama. Contribuțiile sale academice au fost recunoscute prin numirea sa ca membru de onoare al Academiei Române în martie 2006. Emilian Popescu s-a stins din viață pe 25 august 2020, la București, lăsând în urmă o moștenire importantă în domeniul teologiei și istoriei. Savantul Emilian Popescu a fost prieten și coleg de școală cu părintele Dumitru Bălașa, cunoscut în anii ’90 sub numele de „Patriarhul Drăgășanilor”, o personalitate pe care am avut ocazia să o cunosc personal la simpozioanele organizate în jurul spiritualității dace și al lui Zalmoxis, la Cluj-Napoca, precum și acasă, la Sutești. Preotul Bălașa m-a îndrăgit și mi-a oferit frumoase sfaturi despre credință, istorie și viață, pe care le-am urmat. Pot spune că am fost un „ucenic cultural” al Patriarhului Drăgășanilor.
În cartea „Patriarhul Justinian Marina. O viață închinată Bisericii și Neamului” descoperim astfel, cu emoție cognitivă, mărturia interesantă și incitantă a academicianului Emilian Popescu, intitulată „Patriarhul Iustinian Marina al României în câteva dintre amintirile mele.” Aflăm informații inedite despre cum patriarhul României era prigonit de securiști și de activiștii de partid, cu acordul și instigarea Departamentului Cultelor, folosit intenționat de regim pentru a sabota Patriarhia română. Faptul că patriarhul Iustinian Marina a refuzat să accepte decretul 410, care prevedea scoaterea călugărilor din mănăstiri și închiderea mănăstirilor sau transformarea acestora în „fabrici” de obiecte de uz casnic, a dus la izolarea sa la mănăstirea Dragoslavele, ca într-o pușcărie. Comuniștii îl scoteau în public doar la sărbători, ca să-l vadă lumea și atât. Mai mult, într-o zi, la începutul anilor ’50, au venit muncitori trimiși de activiștii comuniști de la Departamentul Cultelor pentru a da jos vulturul cu crucea în cioc de pe clădirea Patriarhiei. Atunci, patriarhul l-a sunat direct pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al PMR, pe care îl cunoștea din 1944, când l-a ascuns de Securitate, pentru a-i transmite ce se întâmplă. Acesta nu știa nimic și i-a promis patriarhului că va interveni. Așa a rămas simbolul patriarhatului, vulturul cu crucea în cioc, care îi deranja pe comuniști, la locul ei. Exasperat de presiunile partidului comunist și ale activiștilor din aparatul de stat, Patriarhul Iustinian Marina organizează, spre sfârșitul anilor ’50, o întrunire secretă la Patriarhia din București, cu cei mai apropiați prieteni și colaboratori din Biserică. Întâlnirea a avut loc într-o cameră secretă, pe întuneric, la palatul patriarhal, cu intrări separate. La această întâlnire, printre cei șapte colaboratori invitați, a fost chemat și preotul Dumitru Bălașa, născut la 1911 în comuna vâlceană Gușoeni, care a trecut prin ani grei de pușcărie în vremea lui Antonescu și a suferit repetate rețineri și prigoniri din partea Securității comuniste, fiind acuzat de „legionarism.” Întâlnirea, descrisă în amintirile academicianului Emilian Popescu, este deosebit de semnificativă. Patriarhul Iustinian Marina descrie dramatic situația grea a Bisericii Ortodoxe Române (BOR) sub presiunea regimului comunist și propune două variante de reacție: colaborarea cu statul ateu sau martiriul, pe modelul Bisericii greco-catolice.
Ierarhii și preoții prieteni invitați au militat pentru o colaborare inteligentă a BOR cu statul, cu cât mai puține compromisuri, pentru ca Biserica să supraviețuiască regimului comunist ateist. Singurul care a pledat pentru o luptă totală împotriva statului ateu și alegerea martirajului, alături de cununa de mucenicie, a fost preotul Dumitru Bălașa. Din păcate, a fost singurul. Patriarhul și ierarhia au acceptat, pentru supraviețuirea Bisericii, colaborarea cu statul comunist, având posibilitatea de a face câteva compromisuri, pentru a evita dispariția Bisericii, așa cum s-a întâmplat în URSS sau Albania. Comuniștii nu l-au iertat pe preotul Dumitru Bălașa, viitorul patriarh de la Drăgășani. El a fost arestat și condamnat la ani grei de temniță, trecând prin calvarul Jilavei, Aiudului și Piteștiului. Analiza acestor evenimente și figuri istorice oferă nu doar o perspectivă asupra trecutului, ci și învățăminte cruciale despre rolul Bisericii în societatea românească controlată de regimul comunist. Lucrarea pr. Dr. Ștefan Zara rămâne o resursă neprețuită pentru istorici, teologi și pentru toate persoanele interesate de complexitatea relației dintre Biserică și stat în România comunistă. Mărturia despre preotul Dumitru Bălașa, care a îndemnat la mucenicie și martiriu în BOR, este în linia jertfelniciei Sfinților Închisorilor. Poporul român, prin BOR, a umplut cerul de sfinți români. Studiul realizat de Părintele Dr. Ștefan Zara nu doar că recondiționează înțelegerea rolului Bisericii Ortodoxe Române în perioada comunistă, ci ridică și întrebări esențiale despre moralitate, compromisuri și credință într-un context politic represiv. Lucrarea subliniază că pentru o parte dintre reprezentanții Bisericii, supraviețuirea în fața sistemului totalitar nu a fost doar o chestiune de continuitate instituțională, ci și o dilema morală profundă între principii patristice și realități dure care forțau la negocieri și compromisuri cu statul totalitar. Cercetarea lui Ștefan Zara deschide calea către o mai bună înțelegere a complexității deciziilor luate de ierarhi și de preoți, care, într-o societate marcată de frică și neîncredere, navigau între datoria față de credință și presiunea politică a reprezentanților dictaturii comuniste, pentru a se salva Biserica. Cartea aduce un aport științific deosebit la o reevaluare a Bisericii Ortodoxe Române în istoria recentă, luând în considerare atât contribuțiile sale fundamentale, cât și provocările întâmpinate. Mărturiile martirilor și ale celor care au luptat pentru credință în acele vremuri întunecate rămân esențiale pentru identitatea și memoria colectivă a poporului român, un imbold de a rămâne pe calea credinței și adevărului.
Ionuț Țene