Recunosc cu admirație că am fost cucerit de site-ul „Caravana Rusă”. Seară de seară, urmăresc cu plăcere un film rusesc degajat de ideologia tezistă, specifică, din păcate, multor producții hollywoodiene contemporane. Recentul film vizionat, „Primul Oscar”, merită din plin atenția noastră. Acesta surprinde cu o forță vizuală remarcabilă asediul Moscovei de către trupele germane în decembrie 1941. Personajele puternice, conturate cu finețe psihologică, și imaginile pădurilor de mesteceni înzăpeziți, împletite cu tensiunea palpabilă de pe străzile capitalei ruse, pline de baricade și saci cu nisip, zugrăvesc o epopee captivantă, o istorie care merită văzută și înțeleasă. Scenariul semnat de Maksim Budarin și Yury Nenev surprinde efortul titan al rezistenței ruse și implicarea personală a lui Stalin, transformându-i pe ruși din „tovarăși” în „frați și surori”. Filmul „Primul Oscar” este o frescă dramatică și pictorială a războiului, realizată cu măiestrie de regizorul Serghei Mokrițki în 2022, care aduce un omagiu vibrant cameramanilor care au transpus în imagini documentarul emblematic „Înfrângerea trupelor germane lângă Moscova” (1942), prima peliculă sovietică distinsă cu râvnitul premiu Oscar. Filmul împletește cu o rară delicatețe povestea reală a acestor artiști ai imaginii de pe front cu dramatismul istoric al conflagrației mondiale, relevând sacrificiile uluitoare, unice și eforturile colosale depuse în umbra propagandei și a artei cinematografice sovietice. Cameramanii filmează, sfidând opoziția aparatului birocratic și a directorului studioului de film de la Moscova, scene reale de război, cu morți și răniți, cu oameni sfârtecați, arși și desfigurați, imagini care sunt pe placul lui Stalin, care încurajează astfel o nouă generație de operatori.
Acțiunea se desfășoară în 1941, într-un decor sumbru, apăsător, pe măsură ce forțele germane se apropie amenințător de Moscova. Doi tineri studenți pasionați de arta cinematografică, Lev Alperin și Ivan Maisky, refuză să se supună ordinului de evacuare și își asumă riscul de a filma în prima linie a frontului. Îi unește iubirea pentru aceeași femeie, Iuna, o frumoasă rusoaică, o colegă de facultate seducătoare. Filmul surprinde subtil tensiunea dintre Lev și Ivan, lupta lor tăcută pentru cucerirea inimii Iunei, știut fiind că frumoasa rusoaică era logodită cu Ivan. Hrăniți de ambiția de a deveni cei mai buni cameramani și de afecțiunea pentru Luna, ei ignoră cu îndrăzneală pericolele și se alătură unei trupe de artiști care cântă pentru soldați, în timp ce Lev și Ivan își croiesc un drum anevoios în lumea sumbră a cameramanilor militari. Rivalitatea lor continuă pe câmpul de luptă, dar realitățile crude ale războiului și curajul inegalabil al soldaților sovietici le transformă perspectiva, dăruindu-le capacitatea de a surprinde imagini care vor deveni simboluri ale rezistenței. Lev, mai inteligent decât Ivan, surprinde barbaria nazismului, care a distrus casele memoriale ale lui Tolstoi și Ceaikovski, arătând lumii întregi cruzimea germană. Ivan, în schimb, pare a nu înțelege mesajul ideologic și propagandistic al filmului documentar, realizând doar cadre cu soldați căzând eroic în luptă, strigând „Pentru Patrie, pentru Stalin!”. E interesant cum Lev filmează soldați desfigurați și asistente medicale epuizate, arătând o lume din spatele frontului sleită de puteri, lucru pentru care ofițerii Armatei Roșii îi confiscă pelicula, acuzându-l că face de rușine eroismul soldaților ruși și spiritul neînfricat al poporului sovietic. Lev a înțeles mai bine decât Ivan rolul subtil propagandistic al filmului documentar în vederea inspirării opiniei publice mondiale în favoarea URSS. În paralel cu drama de pe front, filmul urmărește cu emoție ceremonia de decernare a premiilor Oscar de la Los Angeles, unde o peliculă din Uniunea Sovietică primește râvnitul trofeu pentru cel mai bun documentar. „Primul Oscar” nu este doar o poveste despre curaj, sacrificiu și devotament, ci și un omagiu adus filmului documentar „Înfrângerea trupelor germane lângă Moscova”, un simbol al rezistenței sovietice în fața atrocităților celui de-al Doilea Război Mondial și unic în epocă. Ideea de a realiza un astfel de documentar este o creație rusească, un instrument subtil de propagandă de război.
Regizorul Serghei Mokrițki mărturisea la premiera filmului din 2022 că ideea filmului a venit de la soția sa, Natalia Mokritskaya, subliniind că această poveste este una profund personală, deoarece cameramanii care au filmat „Înfrângerea trupelor germane lângă Moscova” au fost mentorii săi de la VGIK (Institutul de Stat de Cinematografie din Moscova). Actorii din „Primul Oscar”, Tikhon Zhiznevsky, Anton Momot și Daria Zhovner, au fost lăudați pentru interpretările lor autentice și emoționante, reușind să transmită cu succes curajul, idealismul și umanitatea cameramanilor de pe front. Filmul este realizat ca o frescă cinematografică clasică în stilul tehnicolor din anii 1950, de o importanță covârșitoare. Este un omagiu adus curajului nemărginit și devotamentului absolut al cameramanilor militari, care au riscat totul pentru a ne arăta adevărul crud al războiului. Filmul se înscrie într-o categorie mai largă de producții cinematografice care explorează rolul artei și al mass-mediei în timpul conflictelor armate, subliniind modul în care „cinemaul”, în special documentarele, a fost folosit ca un instrument subtil de propagandă și mobilizare. În acest context, este vital să subliniez rolul propagandei sovietice, orchestrată cu măiestrie și subtilitate, în influențarea opiniei publice americane, cu ajutorul proprietarilor de studiouri de la Hollywood născuți în Belarus sau Rusia de vest, majoritatea de origine evreiască. Filmul subliniază modul în care „Înfrângerea trupelor germane lângă Moscova” a fost creat nu doar pentru a ridica moralul, ci și pentru a demonstra rezistența sovietică în fața barbariei naziste. Câștigarea unui premiu Oscar a avut un impact profund asupra moralului și imaginii Uniunii Sovietice, reprezentând o recunoaștere a eforturilor lor de rezistență și a valorii artistice a producției cinematografice sovietice. Pentru a asigura acest succes, patronii studiourilor din Los Angeles s-au coalizat pentru a denunța barbaria fascismului, prin vocea ginerelui lui Luis Mayer (Lazăr Meir), evreu născut la Minsk și patronul studioului Metro-Goldwyn-Mayer. SUA s-a folosit de documentarul sovietic pentru a convinge opinia publică americană despre necesitatea efortului de război, iar tot mai mulți americani au devenit favorabili regimului sovietic condus de dictatorul Stalin. Regizorii și scenariștii de la Hollywood au avut un rol major în a determina SUA să treacă de partea URSS, după ce fusese indignată de pactul Ribbentrop – Molotov din 1939.
„Primul Oscar” abordează, de asemenea, aspecte artistice și tehnice legate de realizarea de filme în condiții extreme. Se filmează în condiții de luptă. Textul subliniază dificultățile cu care s-au confruntat cameramanii de pe front, inclusiv temperaturi scăzute, echipament defectuos și pericol constant, dar și modul în care cameramanii au reușit să surprindă imagini puternice și emoționante în mijlocul haosului și distrugerii, printr-o inițiativă personală a lui Stalin, care a înțeles importanța ca tinerii studenți de la Academia de Film din Moscova să filmeze direct pe front, fără a se baza pe scenarii teatrale sau simulări. Lev filmează tineri spânzurați de nemți, fiind prima imagine pe viu filmată în al doilea război mondial cu impact emoțional pentru americanii burghezi. Filmul ridică întrebări despre etica și responsabilitatea jurnaliștilor și a cameramanilor care acoperă evenimente traumatizante. E moral să filmezi soldați germani împușcați la ordinul cameramanilor pentru imagini de efect? Plus filmarea de soldați germani răniți și în zdrențe ca să arate lumii că militarii Wehrmachtului nu sunt supra-oameni. Filmul evidențiază puterea extraordinară a imaginilor de a influența opinia publică și de a schimba cursul istoriei. Se simte o solidaritate între producătorii de la Hollywood și nomenclaturiștii comuniști de la Moscova. Oscarul pentru noua categorie documentar devenise la Hollywood o chestiune politică și propagandă, dar și o acceptare, cu lacrimi în ochi, a originilor producătorilor americani din spațiul ucrainean și bielorus. Totodată revine în subsidiar actualizarea temei preferate a lui Putin că Rusia a scăpat lumea de naziști prin marele război de apărare a Patriei.
În esență, „Primul Oscar” este un film complex și profund relevant, ce explorează aspecte istorice, artistice și etice legate de cinematografia de război, oferind o perspectivă unică asupra rolului cameramanilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și invitându-ne să reflectăm asupra importanței cruciale a mass-mediei în zonele de conflict, care schimbă perspectiva opiniei publice. A fost primul documentar rusesc și unicul premiat cu Oscar, care a surprins drama reală a războiului, nu un scenariu prestabilit. Și, iată, cinematografia rusă devine un model demn de urmat pentru filmografia occidentală. Filmul se încheie trist. Ivan moare pe front în timp ce-și filma propria moarte. Lev se căsătorește cu Iuna, care i-a murit și tatăl pe front. Ei vor avea un copil pe care îl vor numi Ivan în memoria primului iubit al Iunei. La sfârșitul războiului, când oficialitățile fac o adunare publică pentru a mulțumi cameramanilor de război pentru efortul depus, bineînțeles că nu e amintit numele lui Lev Alperin, cel care câștigase Oscarul. Comuniștii nu suportau ca SUA să premieze un documentar sovietic. Lev Alperin trăiește simplu apoi, cu soția și copilul, ca simplu profesor, fără să beneficieze de banii Oscarului. E drama sovietică în perioada stalinismului. Filmul, bine realizat artistic, ne poate inspira și pe noi, românii, să ieșim din tezismul ideologic al cinematografiei noastre comuniste și post-decembriste. Filmul poate fi un exemplu și pentru filmul românesc, adesea încorsetat în pelicule pseudo-istorice și caricaturale, marca Sergiu Nicolaescu. Pe când vor reuși și regizorii români să realizeze filme istorice autentice? Care să inspire!
Ionuț Țene