În ultimii ani, un profesor de istorie de la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Avrig a reuşit, prin cărţile şi studiile publicate despre istoria mentalităţii din spaţiul transilvan, să devină un reper al istoriografiei post-decembriste. Nu trebuie ca istoric să fi angajat la institutele de cercetare din marile oraşe sau la arhive şi universitate, pentru a scrie istorie de calitate cu acribia şi profesionalismul pasionatului de muza Clio. Din Petre, încă din studenţie, cu reverberanţă pentru euristică, s-a specializat pe mitul „bunului împărat” introducând metode de cercetare non-formale în descrierea subiectului istoriografic. Profesor de provincie, dar nu provincial, Din Petre confirmă faptul că „omul sfinţeşte locul”, iar istoria de calitate se poate scrie pe vârful unui munte al acribiei şi exhaustivului documentar. Atent la izvoarele istorice şi la conexiunea lor cu memorialistica şi literatura, Din Petre reuşeşte să surprindă în cezura scrisului istoric contemporan românesc tot mai accentuată. El reuşeşte dintr-o recurenţă metodologică să facă o tematică penetrantă din punct de vedere ştiinţific şi curiozităţii literar. Din Petre a fost un personaj al facultății de istorie din Cluj-Napoca, un student ajuns la o vârstă matură la examenul de admitere. Provenit dintr-un sat din fundul Olteniei Din petre era vorbăreț și cu glumele la el specific spiritului oltenesc. A fost un student de notele nouă și zece, dar un camarad de nota unsprezece. După terminarea facultății ca orice tânăr țăran sărac de la țară, fără pile, s-a îndreptat spre profesiunea de cadru didactic într-o comună devenită oraș. Acolo a făcut la propriu istorie pentru copiii mulți și buni ca un luminator al satelor din patria lui Gheorghe Lazăr, ca un profesor pasionat pe modelul lui Miroiu din ”Steaua fără nume” sau prof. Corici din filmul ”Iarba verde de acasă”.
Petre Din, născut la 30 ianuarie 1963 în satul Comănița, județul Olt, este o figură marcantă în domeniul istoriei și educației din România. Licențiat al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai, specializarea Istorie, și al Facultății de Științe Politice, el a dedicat întreaga sa carieră cercetării, predării și promovării cunoașterii istorice. Profesorul Petre Din a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie în 1995, urmând apoi cursuri aprofundate în istorie, finalizate în 1996. În 2003, a obținut titlul de doctor în istorie cu teza „Mitul bunului împărat la românii din Transilvania în secolul al XVIII-lea”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Andrei Magyari. Activitatea sa didactică s-a desfășurat în diverse instituții, printre care Facultatea de Litere și Istorie din Râmnicu Vâlcea a Universității din Pitești, dar și mai multe licee din România, unde a predat istorie cu pasiune și profesionalism. În anii 2004-2008, a fost lector universitar asociat, susținând cursuri de istorie medievală, modernă și contemporană, precum și seminarii și cursuri de științe politice. Din 2010 până în 2017, Petre Din a fost profesor de istorie la Liceul Tehnologic Mârșa și apoi, de la 2017, cadru didactic la catedra de Socio-Umane și Istorie a Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig. Este autorul a 10 cărți și a publicat peste 100 de studii și articole în reviste de specialitate, participând la numeroase sesiuni naționale și internaționale. Un moment important în cariera sa a fost premierea de către Liga Scriitorilor pentru volumul „Primul Război Mondial. Viață cotidiană și mentalități colective”, apărut în 2019. Această distincție a fost acordată în 2020, într-un context competitiv cu peste 200 de titluri, și reflectă valoarea operei sale în domeniul memorialisticii și spiritualității.„Ținând cont de faptul că aceste cărți au fost scrise în interiorul Literaturii Române, premiile sau acordat exclusiv pe baza criteriului valoric, indiferent de apartenența la vreo organizație profesională autorilor. Liga scriitorilor militează cu consecvență Pentru promovarea spiritului democratic în lumea literară, de aceea a adoptat acest principiu încă de la înființare, în 2006, prin statut”, spuneau atunci reprezentanții Ligii Scriitorilor. Juriul a fost format din scriitorii Alexandru Florin Țene, președintele juriului, Gavril Moisa, Ion Constantinescu, Iulian Patca și Voichița Pălăcean Vereș.
Din Petre reprezintă un exemplu de dăruire și competență în științele istorice, aducând o contribuție valoroasă în peisajul educațional românesc și oferind inspirație pentru colegi și studenți deopotrivă. Mare mi-a fost bucuria când fostul meu coleg de facultate, istoricul Din Petre mi-a dăruit o carte publicată la Editura Napoca Star „Spaţiul românesc între secolele XVIII-XIX. Istorie, mentalităţi colective şi imaginar social” (Cluj-Napoca,2015). Din Petre încă din facultate era un maestru vivace al verbiajului colegial şi al limbajului istoric codificat şi un pasionat de istoria mentalităţilor. Deşi doctor în istorie magna cum laude, cu câteva cărţi la activ publicate şi apreciate de critica istoriografică, Din Petre este în viaţa cotidiană un demn corifeu al Şcolii Ardelene, urmând pe iluştrii săi înaintaşi, ca profesor de ţară lângă o comună de pe lângă Munţii Făgăraşi. Cartea am citit-o pe nerăsuflate. Deşi citează copios din lucrările despre imaginar ale bucureşteanului Lucian Boia, studiile publicate sunt de fapt scrise într-o contra-oglindă ideologică. Volumul cuprinde un set de studii despre mentalităţiile, imaginarul social şi miturile epocii pre-moderne şi moderne ale României, scrise fermecător cu acribie şi într-un stil care nu face economie de la o calofilie preţioasă. Din Petre se concentrează într-un stil recurent pe paradigmele intelectuale ale formării ideilor naţionale în secolele XVIII-XIX, creuzetul formării statului modern român. El surprinde portrete de patrioţi, gânditori sau revoluţionari români care au lăsat o amprentă funciară pe mentalul colectiv în formarea ideii de naţiune română. În cărţile publicate anterior, Din Petre s-a afirmat ca un specialist pe mitul „bunului împărat” şi pe consecinţele reformelor iluministe ale lui Iosif al II-lea în mentalul colectiv românesc din arealul ardelean. Din Petre continuă şi completează cu pasiune debordantă şi acribie şcoala istoriografică clujeană specializată pe istoria mentalităţilor, reprezentată de Doru Radosav, Teodor Nicoară sau Călin Felezeu.Portretele intelectuale ale promotorilor şi creatorilor identităţii naţionale sunt scrise într-un stil antrenant, cu o bibliografie la zi şi plăcut prezentate pentru a fi digerabile oricărui lector pretenţios. Aflăm că Ioan Piuariu Molnar, era fiul unui preot ortodox care a refuzat Unirea religioasă cu Roma, fapt pentru care a suferit ostilitatea contondentă a Curţii de la Viena, fiind bătut, umilit şi tuns –i se spunea Popa Tunsu – de către birocraţii austrieci ca exemplu negativ pentru ceilalţi preoţi care refuzau trecerea la greco-catolicism după 1700. Fiul Ioan Piuariu Molnar a acceptat propaganda catolică a Habsburgilor, devenind un fidel al establishmentului austriac, urmând facultatea de medicină la Viena şi apoi a fost numit primul profesor oculist român la Şcoala Medico-Chirurgicală de la Cluj. El vedea ca şi ceilalţi corifei ai Şcolii Ardelene o îmbunătăţire a situaţiei românilor ardeleni de sus în jos. Intelectualii români devin de un dinasticism austriac aproape supărător în speranţa că dragostea sufocantă arătată spre împăraţii „iluminişti” austrieci va aduce mila statului asupra iobagilor ardeleni. El şi scrie o odă în limba latină semnificativă ideilor politice ale Şcolii Ardelene: „Ode pentru pomeiria Mutheri cea di pururia a Augustei Mariei Theresiei”, în care plânge moartea împărătesei Maria Tereza „cel cu suspin al Daciei”. Pe aceeaşi gândire etatistă austriacă sau „dinasticistă” a mers şi istoricul Gheorghe Şincai, care beneficiază de toate bursele posibile ale statului Habsburgic, pentru subordonarea sa intelectuală intereselor Casei de Austria, dar care în scrierile particulare recunoaşte că Unirea cu Roma nu a adus nicio îmbunătăţire politico-economică evidentă a românilor din Ardeal, eventual doar „popilor uniţi”. Poate aici asistăm şi la o revoltă a lui Şincai împotriva „Şcolii de la Blaj” reprezentate de adeversarul său funciar episcopul Ioan Bob, cu care s-a luat la propriu de guler, fapt ce i-a adus ostracizarea în Ardeal, cu complicitatea austriecilor, până la moarte. Remarcabil surprinde istoricul Din Petre şi exagerările călătorului boier Dinicu Golescu din Însemnările sale de călătorie, care intenţionat idilizează viaţa oamenilor din statele occidentale pe care le-a vizitat pe la 1826, ca să pună în umbră „reaua tocmire”, corupţia şi ineficienţa sistemului administrativ valah, proaspăt ieşit din fanariotism, bazat pe cumpărarea de slujbe, nu pe meritocraţie şi în folosul „binelui obştesc”. Dinicu Golescu îndemna ca prin cultură şi învăţământ să se ridice Ţara Românească ca să ajungă din urmă Occidentul. Cu „iluministul” Dinicu Golescu putem vorbi de începutul obsesiei sincronismului românesc, care până astăzi e o paradigmă naţională. Din Petre contribuie la „demitizarea” portretului scrobit de militar în uniformă franceză a lui Al. Ioan Cuza. Într-un studiu scris, ca pentru o revistă mondenă, istoricul prezintă viaţa amoroasă a domnitorului moldovean frumos, afemeiat şi cartofor, fapt pentru care nu i-a afecta strălucirea unei domnii de numai şapte ani, ce a pus bazele României moderne şi a dat legi şi instituţii fundamentale care dăinuie şi astăzi: de la pompieri, la codurile legislative şi universităţi. Alexandru Ioan Cuza a trăit un menage a la trois în palatul domnesc, împreună cu soţia, doamna Elena Cuza şi amanta „sârboaică” Maria Obrenovici, cu care a avut doi copii, pe care i-a înfiat doamna Moldovei cu pretextul public că erau doi copii orfani scăpaţi cu viaţă de la inundaţiile din Bucureşti, spre deliciul gazetelor bucureştene. Despre Avram Iancu în perioada aşa – zisei „nebunii”, istoricul clujean a scris un studiu de referinţă dovedind clar şi fără tăgadă că Craiul Munţilor nu a fost „nebun” cum încercau autorităţile austriece să se înţeleagă, la fel şi istorigrafia maghiară. Avram Iancu scârbit de nerecunoştinţa Casei de Austria, care a ignorat lupta românilor pentru drepturi naţionale şi salvarea imperiului Habsburgic în timpul revoluţiei de la 1848/1849 a căzut într-o depresie graduală care s-a condimentat după 1865 cu momente de exagerare cu băutura. Din Petre publică mărturii despre erou şi scrisori redactate de Avram Iancu din anii 1860-1870, în care acesta era extrem de lucid, dar supărat pe nerecunoştinţa ingrată a Vienei şi pe faptul că unii politicieni români pentru funcţii şi bani au trădat interesele poporului român din Ardeal. Avram Iancu s-a retras în sine după ce ausriecii l-au închis, batjocorit şi pălmuit, preferând compania moţilor cinstiţi, curaţi şi săraci, cântând din fluier şi pescuind. Din Petre ne spune că Avram Iancu era un pescar pasionat, lucru mai puţin cunoscut. Despre Mihai Eminescu autorul clujean a scris cinci studii exhaustive arătând rolul mesianic al Poetului Naţional în publicistica românească, nostalgia după „vârsta de aur” a domnitorilor medievali şi refuzul unei modernizări care să dezrădăcineze poporul român. Era adeptul unui dezvoltări organice a ţării, nu prin arderea etapelor, fapt ce ducea la o alienare politică şi spirituală a poporului. Eminescu era adeptul programului conservator şi un duşman al Casei de Austria, ce lupta împotriva unităţii românilor, care de altfel a şi pus la cale „înnebunirea” poetului pentru a îl discredita, în complicitate cu poliţia secretă carlistă. La finalul cărţii, Din Petre face şi o incursiune total inedită despre percepţia Transilvaniei în istoriografia contemporană, în care am descoperit, ca o surpriză plăcută, citarea şi interpretarea cărţii subsemnatului „Transilvania model României”, un studiu apărut în 2003 şi care s-a bucurat de un oarecare succes în publicistica acelor ani.
O carte fabuloasă din punct de vedere al instrumentarului mentalităţilor este „Primul război mondial. Viaţa cotidiană şi mentalităţi colective”, apărută la editura clujeană NapocaStar, 2019. Cartea aduce puncte de vedere noi asupra primului război mondial, cercetat mai mult din pucnt de vedere arhivistic şi al aleanului câmpului de luptă, decât din perspectiva omului intrat cu surprindere în vâltoare. Cartea se bucură de prefaţa istoricului bihorean Gabriel Moisa, care surprinde cu delicateţe chintesenţa mesajului istoricului din Avrig: „recursul la noi teritorii de investigaţie istorică poate conduce la completări fericite ale evenimenţialului, iar apelul la devoalarea cotidianului şi mentalităţilor unei epoci, aşa cum face Petre Din, contribuie esenţial la amplificarea fenomenului cunoaşterii istorice.” Din Petre ştie să jongleze cu mărturia scrisă în aşa fel încât să ofere o frescă a capacităţii umane de a se adapta la riscul războiului. Autorul recunoaşte că „demersul…se integrează noilor tendinţe de restituire a trecutului din perspectiva istoriei noi (la Nouvelle Hisotire), şcoală istoriografică care se va impune şi consolida în jurul revistei Annales fondată la Strasbour, în 1929, de către Lucien Febvre şi Marc Bloch.” Eu aş adăuga că istoricul este influenţat şi de studiile profesorului Ioan Bolovan despre primul război mondial, în privinţa interpretării statistice. Din Petre oferă o perspectivă duală a contactului dur cu războiul: una din partea intelectualilor români ardeleni şi a soldatului supus cu greaua adminsitraţie a monarhiei austro-ungare şi a doua, din partea celor din Vechiul Regat. Din punct de vedere al vieţii cotidiene, lipsurile atroce şi neajunsurile războiului este aproape identic formatul social, diferenţa o face ideologia pe cele două versante ale Carpaţilor. Soldatul român din Ardeal este umilit de ofiţerii unguri şi austrieci. Mulţi ţărani români înrolaţi nu cunoşteau limba maghiară şi nu înţelegeau comenzile ofiţerilor. Pe fondul exacerbării naţionalismului maghiar, soldaţii români erau numiţi „valahi puturoşi”. Destui soldaţi români înrolaţi în armata dualistă nu-şi regăseau sensul în imperiu. Nu de puţine ori, soldaţii români umiliţi de comandanţii străini se puneau în genunchi cu faţa la Munţii Carpaţi şi se închinau. Paradoxal, intelectualii ardeleni s-au integrat mai bine în comenduirea austriacă şi au achiesat tacit la propaganda vieneză decât ţăranul ardelean care a urât tot ce era legat de imperiu şi vedea izbăvirea prin eliberarea de către fraţii dinspre Carpaţi. Preoţii, învăţătorii şi unii intelectuali au fost expulaţi în Ungaria, dincolo de Solnoc pentru că nu doreau să lupte. În schimb românii din Vechiul Regat au avut un obiectiv clar de la început în război: unirea Transilvaniei cu România, fapt ce i-a motivat dincolo de greutăţile insurmontabile. Din Petre reuşeşte cu un text fermecător să surprindă frământările sinuoase ale unor corifei ai intelectualităţii române de pe ambele versante ale Carpaţilor în vreme de război: Octavian Tăslăuanu, Sextil Puşcariu, Grigore Romalo, George Topârceanu sau Lucian Blaga. Autorul „poemelor luminii” se retrage la universitatea din Viena ca să nu lupte împotriva fraţilor români. Spre sfârşitul războiului se prefigura înfrângerea Germaniei şi românii zdrobiţi de greutăţi şi viaţa scumpă vedeau în căderea imperiului dualist o izbăvire. Şi românii s-au integrat curentului european de demantelare a imperiilor continentale.
Istoricul Din Petre se remarcă nu doar prin activitatea sa academică, ci și prin implicarea activă în formarea noilor generații de elevi și studenți, fiind un promotor al unei înțelegeri profunde și critice a istoriei românești și universale. Prin cursurile și seminariile sale, precum și prin numeroasele sale lucrări, contribuie la consolidarea cunoștințelor istorice și la cultivarea spiritului civic și cultural în rândul tinerilor. Putem spune după lecturarea cărților lui Din Petre, parafrazând cronicarul că „nasc şi la Avrig istorici”. Istoricul local cu reverberații regionale și naționale are o contribuţie documentară care merită recunoscută. Noutatea informaţiilor aduse de istoric schimbă viziunea despre primul război mondial. Una inedită şi originală. Din Petre se dezvăluie prin incursiunile sale editoriale ca un istoric matur, cu un rol asumat şi deja bine definit în mersul istoriografiei contemporane. Alături de Lucian Boia, Doru Radosav, Sorin Mitu, Teodor Nicoară sau Călin Felezeu, mai tânărul confrate Din Petre este un nume pe firmamentul Clio al noii generaţii specializate pe istoria mentalităţilor şi imaginarul social. Din Petre face parte din noul val istoriografic „conservator” românesc care nu confundă istoria cu mitul sau trecutul cu demitizarea.
Ionuț Țene